Afacerile pentru care 8 Martie este cea mai importantă zi. Când cred florarii că vor face livrări de peste un miliard de lei

Afacerile pentru care 8 Martie este cea mai importantă zi. Când cred florarii că vor face livrări de peste un miliard de lei
Afacerile cu flori au crescut considerabil în ultimul deceniu. Din 2014 până în 2019 s-a înregistrat un salt de 96% în ceea ce privește afacerile cu distribuția florilor. Este vorba de cunoscuta activitate de florărie, fie că este fizică, fie că este doar online. În ultimii trei ani, afacerile anuale din domeniu au trecut de 600 de milioane de lei. Specialiștii din domeniu consideră că până în 2025 se poate depăși pragul de livrări cu flori anuale de peste un miliard de lei.

„8 Martie este de departe cea mai bună zi din an pentru o florărie. Aici mă refer la cei care livrează astfel de produse, nu la firmele care le importă, deși posibil că și acolo să fie o creștere a activității în aceastăperioadă. De 8 Martie, sunt livrări de flori și de 1.000 de ori mai multe decât o zi obișnuită”, ne spune Antonia Parfene, reprezentata unei florării din București. Ziua Femeii este așadar cel mai profitabil moment al activității de livrare cu flori. Aceste afaceri au crescut constant în ultimii ani, beneficiind de creșterea comerțului online.

Business-urile din domeniul floral din România atingeau în 2020 450 milioane de lei, potrivit estimărilor analiștilor KeysFin. Era un salt de 15% față de anii precedenți.

„Activitatea din domeniul floral a căpătat avânt în ultimii ani și nu putem să nu remarcăm faptul că peste 90% din antreprenorii din domeniu sunt români. Florile nu sunt doar frumoase, ci pot fi și profitabile“, explicau reprezentanții KeysFin.

Analiza a avut la bază datele financiare anuale, neajustate, agregate, raportate de companiile selectate în urma analizei interne calitative la Ministerul Finanțelor și care au ca domeniu principal de activitate unul dintre codurile:

  • CAEN 4622 - comerț cu ridicata al florilor și al plantelor;
  • CAEN 4776 - Comerț cu amănuntul al florilor, plantelor și semințelor; comerț cu amănuntul al animalelor de companie și a hranei pentru acestea, în magazine specializate;
  • CAEN 0119 - cultivarea altor plante din culturi nepermanente;
  • CAEN 4779 - comerț cu amănuntul al bunurilor de ocazie vândute prin magazine.

Faptul că acest comerț cu flori nu este bine delimitat, este dificilă o analiză doar a firmelor care livrează flori în condițiile în care domeniul este dominat de importatori en-gros.

Din punct de vedere valoric, România importă de 50 ori mai multe flori decât exportă. Asta conform datelor Institutului Național de Statistică din ultimii cinci ani. Mai mult peste 85% din florile vândute cu amănuntul în România provin din afara țării.

Țara Lalelelor este așadar furnizorul cel mai important de flori al României, iar valoarea importurilor a fost de aproximativ 80 de milioane de euro în perioada de dinaintea pandemiei. În topul țărilor din care România importă flori se mai regăsesc și Ungaria, cu 12% din totalul de importuri menționat mai sus, și Italia, cu 8% din același total.

Olanda este de altfel lider de necontestat în domeniu, cu peste 40% din exporturile de flori la nivel global.

Reprezentanții companiilor din domeniu consideră că livrările cu flori au crescut în ultimii ani cu peste 20% în ultimul an, până la 600 de milioane de lei în anul 2022. Unii dintre investitorii în acest domeniu cred că se pot atinge livrări anuale de peste un miliard de lei până la finalul lui 2025

Capitala e în frunte și la livrarea florilor

București se află pe primul loc în topul județelor în funcție de cifra de afaceri a business-urilor din domeniul floral care au sediul aici, însumând 113 milioane de lei, 34% din totalul la nivel național, conform analizei KeysFin. Capitala este urmată în clasament de județul Bistrița-Năsăud, cu 10% din total și o cifră de afaceri de 32,5 milioane de lei, și județul Ilfov, cu 9% din total și o cifră de afaceri de 30 milioane de lei. Companiile înregistrate în cele trei județe cumulează peste 50% din totalul cifrei de afaceri locale a acestui sector..

Florăriile online

Piața online din România crește de la an la an. Potrivit datelor din domeniu, în acest moment există peste 100 de magazine online de flori, iar cele mai ocupate luni pentru acestea sunt lunile februarie, martie și decembrie.

„Sărbătorile locale, precum 1 martie sau Dragobetele, dar și cele internaționale, precum Valentine’s Day sau 8 martie, contribuie așadar semnificativ la veniturile comercianților online de flori. În ceea ce privește avantajele competitive, majoritatea magazinelor online se întrec în a oferi durate mici de livrare a florilor, de chiar și o oră sau două, mizând pe spontaneitatea clienților”, spun specialiștii KeysFin.

Analiza celor mai cunoscute florării

Datele din această analiză sunt obținute cu ajutorul platformei termene.ro.

  • Comgaby Moln SRL din Bistrița-Năsăud (Florăria Magnolia)

Firma a avut o cifră de afaceri de 54,1 milioane lei în anul 2021 și un profit de 7,4 milioane de lei. A raportat 121 de angajați.
Acționarul unic al societății este Alexandru Gabriel Molnar.

Compania care operează rețeaua de florării Magnolia a fost înființată în anul 1997 la Bistrița și este deținută de Alexandru Gabriel Molnar şi de soția lui, Ioana Molnar. Magnolia deține o rețea de magazine tip florării în 10 orașe, reședințe de județ (Cluj-Napoca, Bistrița, Baia Mare, Oradea, Târgu-Mureș, Brașov, Constanța, Galați, Timișoara, Sibiu) și în București. „Pe lângă aceasta, Magnolia colaborează cu peste 58.000 de florării internaționale din 140 de țări, facilitând astfel livrările de flori oriunde în lume”, susțin reprezentanții societății.

  • Flor de los Andes SRL din București (florandes.ro)

Firma a avut o cifră de afaceri de 21,3 milioane lei în anul 2021 și un profit de un milion de lei. A raportat 12 angajați.
Co-acționarii societății sunt Niculae Mihai Croitoru și Georgiana Voinea-Croitoru.

Flor de los Andes este o companie romanească înființată în vara lui 2007 și se ocupa „cu importul și comercializarea de flori proaspete tăiate, dar și flori și frunze exotice de lux din America de Sud, Olanda si Kenya”, susțin reprezentanții florăriei.

Numele vine de la „florile importate din Ecuador, unde sunt cultivate in Anzi - los Andes -, îndeosebi trandafirii, care sunt cei mai frumoși din lume”, mai precizează reprezentanții societății.

  • Flowers Market Holland SRL din Ilfov

Firma a avut o cifră de afaceri de 27,1 milioane lei în anul 2021 și un profit de 560.000 de lei. A raportat 25 de angajați.
Co-acționarii societății sunt Gheorghe Aldea și Viorica Aldea.

„Achizițiile se fac direct, având propriul nostru broker. Un broker care cumpără pentru propria firmă și este 100% dedicat. Însă, cel mai mare atu al nostru este că nu realizăm cuplaje la transporturi, iar produsele noastre nu suferă șocuri termice.
Dispunem de un spațiu de 2.500 metri pătrați, un spațiu amenajat la standarde europene, unde găsiți tot timpul varietăți de trandafiri, plante, specialități și multe altele”, explică reprezentanții florăriei care au fost primul Cash&Carry în această branșă.

Tria's Amway SRL din București (Floraria Trias)
Firma a avut o cifră de afaceri de 21,3 milioane lei în anul 2021 și un profit de 1,2 milioane de lei. A raportat 74 de angajați.
Acționarul majoritar este firma belgiană Schiettekatte Maria Josefina (cu 55%). Din acționariat mai fac parte și persoanele Ciprian Săplăcan (25%) și Traian Mihai Săplăcan (20%).

„Familia Florăria Tria’s a apărut în urma cu mai mult de 20 de ani ca o simpla idee a doi oameni iubitori de frumos. Multora poate ca nu o sa le vină sa creadă dar totul a început cu câteva ghivece pe un balcon undeva în București. La început a fost mai greu. Am început cu un chioșculet undeva într-o piața bucureșteană”, este prezentarea societății realizată pe propriul site.

În prezent, societatea are o rețea de 15 magazine proprii și o puternică rețea de dealeri Tria’s la nivel național, dar și o seră proprie.

  • Florăria Iris SRL din București

Firma a avut o cifră de afaceri de 11,8 milioane lei în anul 2021 și un profit de 2,5 milioane de lei. A raportat 37 de angajați.
Acționarul unic al societății este Lidia Avrămița.

„Ne mândrim cu faptul că Floraria Iris este o afacere de familie, ajunsă acum la a doua generație ce duce mai departe unul dintre cele mai frumoase branduri pur românești”, susțin reprezentanții societății.

  • Iriscom SRL din București

Firma a avut o cifră de afaceri de 11,7 milioane lei în anul 2021 și un profit de 2,4 milioane de lei. A raportat 37 de angajați.
Acționarul unic este Adrian Avrămiță.

  • Floria SRL din București (Floria.ro)

Firma a avut o cifră de afaceri de 12,1 milioane lei în anul 2021 și un profit de 0,5 milioane de lei. A raportat 8 angajați.
Acționarii societății sunt Alexandra-Florina Arsene (56%) și Mariana-Alexandra Popescu (44%).

  • Wonder Flower SRL din București (Florăria La Maison d'Or)

Firma a avut o cifră de afaceri de 1,9 milioane de lei în anul 2021 și un profit de 441.00 de lei. A raportat 10 angajat.
Acționarul unic al societății este Andreea Sârbu.

La Maison d'Or, „florile sunt pe mâini sigure și orice comandă devine un proiect floral în adevăratul sens al cuvântului, pentru echipa noastră. Echipa Maison d'Or înseamna șase oameni cu experiență și studii în domeniul horticulturii, designului și aranjamentelor florale”, susține conducerea societății.

Afaceri mai mici, dar active online

Smiles&Clouds SRL din București (californiaflowers.ro)
Firma a avut o cifră de afaceri de 200.000 de lei în anul 2021 și pierderi de 7.000 de lei. A raportat un singur angajat.
Acționarul unic al societății este Ramona Cezara Dumitriu.

Băiatul cu flori SRL din București (băiatulcuflori.ro)
Firma a avut o cifră de afaceri de 74.000 de lei în anul 2021 și un profit de 50.000 de lei. Nu a raportat angajați.
Acționarul unic al societății este Carmen-Elena Manu Ioniță.

Athrium Atelier de Creație SRL din București (Flori24.ro)
Firma a avut o cifră de afaceri de 350.000 de lei în anul 2021 și un profit de 32 de lei. A raportat 4 angajați.
Acționarul unic al societății este Mircea Andrei Tache.

Tulipa Flowers Garden din Ilfov (Flowers-Garden.ro)
Firma a avut o cifră de afaceri de 565.000 de lei în anul 2021 și un profit de 32 de lei. A raportat 1 angajat.
Acționarii societății sunt Ștefan Nicolae Dițu (80%) și Camelia Paula Dumitru (20%).

Termene.ro este o sursă de referință pentru analize economice și conținut de business, nu un generator de trafic de clickbait. Misiunea noastră este să furnizăm informație relevantă, riguroasă și ușor de înțeles, bazată pe date concrete și susținută de expertiză profesională. Ne adresăm profesioniștilor care au nevoie de acuratețe pentru a lua decizii corecte.

Află aici mai multe despre politica editorială a Termene Business Hub.
Top 50 companii din Covasna. De la Domo și Producție Zarah Moden la Fabrica de Lapte Brașov și HS Timber Reci. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Pierderile crescătorilor de ovine și caprine au depășit profiturile în ultimii doi ani la nivel de sector. Cel mai bun an a fost 2017. Analiză 2008-2025. GRAFICE
Călin Ile, Premier Hospitality și Horwath HTL România: 70-80% din stocul de hoteluri și de atracții turistice din România vine din comunism. Există oportunități de investiții
Top 50 companii din Ilfov. De la Porsche și Philip Morris la Dr. Max, Rewe și Altex. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Top 50 companii din Bistrița-Năsăud. De la Dan Steel și Gomar la Frasinul și Dimex 2000. Leoni, TeraPlast și Rombat rămân constante. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Profituri în Arad: Smart Diesel, Coficab și Astra Vagoane Călători sunt companiile cu cele mai mari profituri din județ
Afacerile centrelor de fitness au crescut de 15 ori în 17 ani, dar piața merge mai mult în pierdere, cu un record negativ în 2025. Analiză 2008-2025. GRAFICE
Expert contabil: Firmele care nu depun bilanțul până la 31 octombrie 2026 riscă inactivitate fiscală. Condițiile s-au înăsprit
Top 50 companii din Arad. De la Takata și Astral Impex la Joyson Safety Systems și Smart Management Invest. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Surpriză în Vaslui: un transportator de mărfuri înființat în 2025 are profituri mai mari decât majoritatea companiilor din județ
Afaceri record de 7,3 mld. lei pentru producătorii de medicamente în 2025. Cel mai bun an pentru profituri a fost 2024. Analiză 2008-2025. GRAFICE
Top 50 companii din Vaslui. De la Rulmenți, Mopan și Mândra la Vanbet, Safir și Kredianis. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Surpriză în Bacău. Producătorul gecilor Moncler a depășit Agricola Internațional și a ajuns al treilea angajator din județ în 2025
Piața de call center a crescut de 18 ori în 17 ani, până la 3,7 mld. lei. Numărul de angajați a crescut de 6 ori. Analiză 2008-2025. GRAFICE
Top 50 companii din Mehedinți. De la Meva și Combinatul de Apă Grea la Trustul de Construcții și Combinatul de Celuloză și Hârtie. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Afacerile unităților silvice au scăzut cu 21,5% în 2025, după doi ani atipici
Business în Dâmbovița. Profiturile au crescut mai repede decât afacerile în perioada 2008-2025. Cele mai populare activități sunt transporturile, construcțiile și comerțul. GRAFICE
Salariul minim din România: triplare în 10 ani, dar tot printre cele mai mici din UE
Top 50 companii din Dâmbovița. De la COS, Avicola Crevedia și Agricantus la Sun Garden, Rombeer Crîngașu si IDV. Beko/Arctic, singura constantă. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Cei mai mari angajatori din Cluj: Endava depășește De'Longhi și Emerson și trece pe locul doi. Electrica rămâne pe primul loc
Cei mai mari angajatori din Iași: Amazon, Phinia Delphi, Antibiotice și mai multe companii publice
Profituri și afaceri record pentru crescătorii de animale în 2025. Producătorii de pui și de ouă domină sectorul. Analiză 2008-2025. GRAFICE
Restaurantele românești Mesopotamia și Fryday au profituri mai mari decât majoritatea firmelor din județul Suceava
Piața locuințelor noi, la al doilea an consecutiv de scădere. -12,5% în 2025 față de 2019. GRAFICE
Fotbalul românesc a descoperit concordatul preventiv: UTA Arad, FCU Craiova și Oțelul Galați, în procedură, după ce Poli Iași și Petrolul Ploiești au ratat-o și au ajuns în insolvență
Marile companii de la BVB sunt cu 50% mai scumpe decât acum un an, dar nu toate scumpirile înseamnă același lucru | GRAFICE
De trei ori mai multe concordate preventive în 2026: instrumentul de prevenție pentru firme prinde viteză, dar rămâne excepția | GRAFICE
Surpriză în Harghita: Un operator de toalete mobile a avut profituri mai mari decât majoritatea companiilor din județ în 2025
Record pentru piața de curierat. Afaceri de 9 mld. lei în 2025, dar profitul continuă să scadă. Urmează schimbări în clasament? Analiză 2008-2025. GRAFICE
Firmele de pompe funebre, afaceri record de peste 545 mil. lei în 2025. Profitul și-a reluat creșterea. Analiza pieței de servicii funerare în perioada 2008-2025. GRAFICE
Industria auto românească pierde 1.200 de angajați în fiecare lună
Top 50 companii din Harghita. 7 din 10 companii au rămas la vârful clasamentului în perioada 2008-2025. Romaqua, M. Tabac și Amigo & Intercost, cei mai mari jucători. TIMELINE
Top 50 companii din Caraș-Severin. De la TMK Reșița și C+C la SE Bordnetze și TMD Friction. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Cine vine după coroana Autonom? Piața de închirieri și leasing auto, la un nivel record de 5,6 mld. lei în 2025. Profiturile au intrat pe o pantă descendentă în ultimii ani. ANALIZĂ 2008-2025
Zece ani de scumpiri imobiliare. Cum au evoluat prețurile apartamentelor în șase mari orașe din România | Grafice
Swiss Capital și TradeVille au făcut trei sferturi din profiturile brokerilor independenți de la BVB în T1/2026. Patru case au ieșit pe pierdere | GRAFICE
Top 20 companii care au trecut pe profit în 2025: Rompetrol, Metro, Auchan, Electrica, Beko sau Mercedes-Benz
Cum a crescut salariul minim de la 1.450 de lei la 4.325 de lei în 10 ani?
Top 20 companii care au trecut pe pierdere în 2025: Carrefour, Selgros, UiPath, Sameday, Alro sau CFR Călători
Cele mai mari companii care nu au depus încă bilanțul pe 2025: Rafinăria Lukoil, proprietarul Zara și Bershka, șantierul naval din Tulcea sau BMW
Top 50 companii din Gorj. De la Artego, Avi Instant și Uzina Mecanică Rovinari la CE Oltenia, TMG Guard și Macofil. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Ion Sturza: BlackRock a vrut să cumpere Rompetrol, dar oferta KazMunayGas a fost de 5-6 ori mai mare | A fost odată în business
A crescut sau a stagnat de fapt producția de mobilă în perioada 2008-2025 în raport cu inflația? Mai mult de o treime din angajați au dispărut în ultimii 17 ani. ANALIZĂ
Top 50 companii din Sălaj. De la Aplast, Inserco și Simex la Avril și Aenova. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. Silcotub, singura constantă. TIMELINE
De 12 ori în 17 ani. Producția de hrană pentru animale de companie crește, dar nu ține pasul cu cererea. Trei producători reprezintă 87% din sectorul de 123 mil. euro. Analiză 2008-2025
Top 50 companii din Tulcea. De la STX, Elmet Com și Deltacons la Vard, Mini-Farm și Waldevar. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
De la obligațiuni la acțiuni: Bursa de la București și-a schimbat radical motorul de creștere în 2026 față de 2025 | GRAFICE
Producția de înghețată, un alt sector care s-a topit? Afacerile cumulate ale producătorilor au scăzut în raport cu inflația în perioada 2008-2024, dar lipsesc datele liderului de piață
Top 50 companii din Vâlcea. De la Oltchim, Damila și CET Govora la Faurecia, Vel Pitar și Avicarvil. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
ANAF lansează două aplicații pentru verificarea automată a raportărilor SAF-T
Șase jucători controlează peste 70% din producția de lacuri și vopsele. Sectorul a crescut mai lent decât inflația, dar profiturile au crescut puternic. Analiză 2008-2024. GRAFICE
TVA de 11% pentru prima locuință cumpărată de tinerii sub 35 de ani, propusă în Senat
Top 50 companii din Botoșani. De la Danilux, Pita și Rolana Tex la Electroalfa, Vestra și Cornell’s Floor. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
Industria hârtiei și cartonului, un sector de 10 mld. lei în care pierderile s-au triplat în doi ani. Analiză sectorială pe 17 ani. GRAFICE
Top 50 companii din Vrancea. De la Metale, Vincon și Zanfir la Annabella, Paco și Uvertura Com. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
Interviu cu Marieke Blom, economista-șefă ING Group: România poate face Europa mult mai puternică doar prin recuperarea decalajelor. Nu profitați de toate avantajele
Top 50 companii din Satu Mare. De la Unicarm, Dan Steel și Sam Mills la ZES Zollner, Promat Comimpex și Unicarm Supermarket. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
Paradoxul pensiilor private sub umbra unui război: Record de încasări la Pilonul 3, scădere istorică a activelor la Pilonul 2
Surpriză în Argeș: Anca Vlad a făcut profituri mai mari cu Fildas Trading decât Renault cu Dacia
Profituri în Maramureș: Compania de amanet și schimb valutar Bertus este pe primul loc, cu un profit mai mare cu 150% față de producătorul de mobilă Aramis
Cine face bani la pompă? Profiturile benzinăriilor au crescut accelerat până în 2023, dar au scăzut brusc în 2024. Analiză sectorială pe 17 ani | Big Read
Cele mai mari companii care au depus bilanțul pe 2025. Actualizare 20 august
Top 50 companii din Argeș. De la Pic și Conarg la Horse, Lear și Karcher. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. Dacia și Catena, singurele constante. TIMELINE
Chipsuri, conserve, salate și nuci. Profiturile procesatorilor de fructe și legume au crescut cu 660% în perioada 2008-2024. Sectorul crește constant | Big Read
Iași în date. Profiturile companiilor din județ au crescut cu 670% în perioada 2008-2024. Dezvoltarea software și ingineria sunt printre cele mai populare activități din Iași
Top 50 companii din Maramureș. De la Italsofa, Unio și Moeller la Aramis, Universal Alloy și Eaton. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
Acvacultura și pescuitul, un sector de 580 mil. lei în care profiturile au intrat la apă. Liderul pieței este în concordat preventiv. Analiză 2008-2024 | Big Read
Timiș în date. Profiturile companiilor din județ au crescut cu aproape 380% în perioada 2008-2024. Timișul găzduiește cele mai multe companii mari după București-Ilfov și Cluj
Top 50 companii din Buzău. De la Romet și Relad la Getica 95, Voestalpine și Global Cash & Carry. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
Afaceri cu păduri. Suedezii din familia IKEA, singurii străini din top 20, într-o piață dominată de capital românesc. Analiza sectorului forestier 2008-2024 | GRAFICE | Big Read
Wargha Enayati: Vrem să răspândim conceptul de concierge doctor pe plan național, în următorii cinci ani | A fost odată în business
SIM, Lacto Prod și Monor, singurele companii românești din topul producătorilor de lactate. Profiturile au crescut, numărul de angajați a scăzut. Francezii, nemții și grecii conduc piața. Analiză 2008-2024
Covrigăriile câștigă teren. Profiturile din producția de panificație și patiserie au crescut de 10,7 ori în perioada 2008-2024. Luca și Petru, în top 3 angajatori. Lidas, în concordat preventiv
Profiturile industriei produselor din carne au crescut de opt ori în perioada 2008-2024, în timp ce afacerile s-au triplat | GRAFICE | Big Read
Profiturile din transporturile rutiere de mărfuri au crescut de 12 ori în perioada 2008-2024, în timp ce afacerile au crescut de 7 ori. Cel mai bun an a fost 2022 | GRAFICE | Big Read
Marius și Dan Ștefan, Autonom: Mândria noastră cea mai mare este că am construit un sistem în care colegii noștri învață | A fost odată în business
Distribuie acest articol