România a avut oameni cu spirit antreprenorial din timpurile vechi ale istoriei, dar cei care s-au remarcat și au avut vizibilitate datorită calităților lor de business owneri au fost în special cei cu care a pornit acest curent al antreprenoriatului – cei cu afaceri din perioada celui de-al doilea război mondial. Antreprenoriatul românesc are, deci, o pornire/bază puternică în perioada de dinainte și din timpul celor două războaie mondiale.
Începuturile antreprenoriatului în spațiul românesc
Când Procter & Gamble cunoșteau un nivel nemaiîntâlnit de notorietate pe plan mondial în calitate de furnizori principali de săpun și lumânări pentru armată, un industriaș din Galați, Lipa Braunstein, decide să deschidă o fabrică de săpun. Se întâmpla în 1886, iar în 1906 fabrica ce primise și un nume între timp – Apollo, avea peste 60 de angajați. Înregistrează marca ”Cheia” în 1901, iar în 1908 producea deja 120.000 kg de săpun. În perioada interbelică, săpunul românesc ”Cheia” primea toate aprecierile soldaților germani care îl comparau cu cel franțuzesc și îl considerau mult calitativ peste cele nemțești.
Petre Gicurtu – un alt om de afaceri școlit la Academia de mine din Freiburg şi Charlottemburg, devine după terminarea studiilor inginer de mine și fondează Societatea „Mica”, specializată în extracția de aur și a altor metale prețioase, unde a fost director până în octombrie 1944. În octombrie 1919, Gicurtu fondează Societatea Română de Industrie şi Comerţ.
Afaceri cu locomotive și vagoane
Un tânăr bine educat din zona Moldovei, cu origini boierești și studii de inginerie în Germania alege să-și urmeze pasiunea și își deschide în 1921, la marginea Bucureștiului, un atelier de reparare a locomotivelor, vagoanelor și a altor vehicule de cale ferată. Asta după ce deschide la Bârlad o fabrică de ulei vegetal, respectiv un atelier de prelucrări mecanice prin așchiere, cu strungărie, turnătorie și un atelier de reparații auto. Decide ca pe lângă această fabrică să înființeze o școală de ucenici.
Tânărul este Nicolae Malaxa, iar astăzi este ținut minte drept unul dintre cei mai influenți oameni ai vremii, unul dintre cei care au pus bazele culturii afacerilor din spațiul românesc.
După ce se extinde, Malaxa ajunge ca în uzinele sale să producă prima locomotivă Diesel produsă în România, urmând ca în scurt timp locomotivele produse de acesta să fie cele mai bune din Europa. Cu toate că apele erau tulburi în vremea celui de-al doilea război mondial, Malaxa își asigură afaceri cu statul prin finanțarea tuturor partidelor și corupție.
Originile nu puteau fi trecute cu vederea
Un alt industriaș cu nume sonor în spațiul românesc interbelic este Max Auschnit, un moldovean cu origini evreiești, școlit la Academia de Înalte Studii Comerciale și de
Export din Viena, care pune bazele trustului Titan-Nădrag-Călan, companie care ajunsese într-un timp la 10.000 de angajați.
Auschnit este prieten o perioadă cu Malaxa, dar devin rivali în condițiile în care jocurile de la putere se făceau de către cei mai ingenioși, iar regele Carol al II-lea primea în cercurile restrânse doar pe cei de pe urma cărora avea beneficii. Cu toate că Auschnit a cotizat semnificativ, cei din jurul regelui îl considerau rivalul unei politici pro-nemțești din cauza originilor sale evreiești. De aceea, aleg să-l elimine din cercul lor și să-l trimită la închisoare, Auschnit fiind forțat să renunțe la multe dintre acțiunile sale. Compania sa avea cel mai mare capital social din România de la acea vreme.
Cei mai onești antreprenori erau vinovați pentru că nu colaborează cu statul
Unul dintre cei care au considerat că trebuie să facă afaceri în mod cinstit era un tânăr din Prahova.
Dumitru Mociorniță este un alt nume cu o poveste desprinsă parcă din filme. Născut într-o familie săracă, merge la școală desculț, iar învățătorul îl așază în ultima bancă tocmai ca să nu atragă atenția asupra faptului că nu are încălțări.
Băiatul ajunge ca, din candidatul perfect la abandon școlar, să învețe bine și să termine liceul în București. După ce ia Bacalaureatul cu notă mare este remarcat de I.C. Brătianu, care decide să îi ofere o bursă în România, iar ulterior ajunge cu o altă bursă la École Supérieure de Commerce de Paris et d'Industrie.
Acolo, pe lângă faptul că face practică la fabrici din Franța, Germania și Anglia, mai câștigă un ceva de neînlocuit – viziunea, pe care o fură urmărind Ford și Krupp, adevărate dinastii industriale.
Deși prin postul pe care îl avea la momentul studiilor i se propune plecarea în Statele Unite, Mociorniță refuză și consideră că este momentul să se întoarcă în țară. În România, începe să lucreze cu socrul său și, după ce se întoarce din război, pune bazele afacerii cu bocanci pentru soldați, şei pentru cai, cizme pentru comandanți – pe scurt, îmbrăcăminte şi accesorii din piele. Asta pentru că văzuse cât de slab echipați erau oamenii din armată cât timp a luptat cu ei pe front.
Modul său de organizare este împrumutat din Vest. În șase ani, Mociorniță devine cel mai important brand românesc de încălțăminte și pielărie și principalul furnizor de echipamente pentru Armata Română, cea de la care pornise ideea întreprinderii sale.
Viziunea poate să existe chiar și fără să ai școli înalte
Un tânăr din județul Bihor, de condiție modestă, muncește la mai multe fabrici de încălțăminte și ajunge un bun chimist industrial și maistru de finis. El este Blaziu Guban și decide la doar 31 de ani să-și deschidă o mică afacere în Timișoara, cu un singur angajat, în jurul cremei de pantofi pe care o inventase.
La doi ani distanță, în 1937, deschide alături de doi asociați fabrica de pantofi Guban. Firma produce încălțăminte de calitate superioară cu durabilitate crescută, astfel că ajunge să vândă în toată țara și să se extindă peste hotare în Ungaria, Austria, Elveția și Franța.
Opinii de la începutul antreprenoriatului românesc
Potrivit unui recensământ din decembrie 1930, pe teritoriul României Mari existau 283.081 de întreprinderi, aproape jumătate dintre ele fiind deţinute de o singură persoană. (Sursa: Adevărul)
Deși cifrele par promițătoare pentru fondarea unei culturi antreprenoriale românești, istoricii vremii spun că majoritatea afacerilor nu rezistau foarte mult pe piață întrucât depindeau aproape în totalitate de factorul politic, care intervenea de multe ori în mersul afacerii, și nu în direcția avută de deținătorul acesteia, deci cel mai probabil una nepotrivită, aducătoare de eșec.
Chiar și în aceste condiții, cei care porneau o afacere la vremea respectivă erau numiți vizionari, profesioniști în domeniile afacerii și erau dedicați să studieze și să muncească în mod cât mai onest.
Culisele puterii și antreprenorii de odinioară
Războiul îi prinde pe toți cei care au pus bazele antreprenoriatului românesc cu afaceri înfloritoare.
Contextul politic și mașinăriile din partide controlau însă destul de bine situația și cunoșteau toate detaliile despre fiecare. Fiind puține ca număr nici nu era prea greu să ajungi la cei care clădeau întreprinderi ce creșteau de la an la an.
Dacă nu te numărai printre favoriții celor din apropierea regelui, erau șanse mari ca și afacerile să-ți meargă prost; iar dacă erai apropiat de cercurile puterii, cel mai probabil jucai mulți bani ai firmei la poker alături de Carol al II-lea sau făceai cadouri constând în bijuterii, mașini și lucruri de valoare consistentă.
Cu siguranță că, dacă nu se producea ruptura cauzată de venirea comunismului la putere, am fi avut astăzi acele familii cu tradiție antreprenorială care predau următoarei generații afacerile familiei, după modelul vestic.
Istoria însă nu a fost în trecut favorabilă culturii antreprenoriale, prin urmare rămâne ca generațiile actuale să schimbe perspectiva și să o aducă pe locul care i se cuvine.
Declinul din anii comunismului
Fabrica lui Braunstein este unul dintre cazurile fericite. Este naționalizată în 1948, dar în 1975 este retehnologizată, ”Cheia” devenind principalul produs de curățenie din orice familie românească, potrivit pentru mâini, corp, rufe sau covoare.
După 2000, fabrica a fost readusă la viață prin dorința unui antreprenor modern care îi păstrează numele și îi aduce îmbunătățiri, țintind piața produselor de lux handmade din întreaga lume.
40% din cifra de afaceri a actualei firme provine din export, iar antreprenorul care a reînviat brandul spune că produsul 100% natural este gândit special pentru diaspora și își dorește extinderea sa.
Lui Malaxa, deși comuniștii i-au naționalizat fabricile, îi permit totuși să scoată sume importante de bani din țară, lucru care îi dezvăluie spiritul prevăzător și anticipativ. Reușește să fugă în Statele Unite, unde, din cauza faimei pe care și-a atras-o prin aranjamentele făcute în țară, este evitat și nu mai poate pune pe picioare afaceri acolo.
Gicurtu, după ce este arestat în 1944 de către generalul Antonescu și eliberat în 1946, nu mai primește permisiunea să revină la conducerea companiilor pe care le condusese anterior întemnițării.
După sfârșitul războiului și venirea comuniștilor la putere, averea lui Mociorniță este confiscată și naționalizată, el este trimis în închisoare, murind la scurt timp în sărăcie.
În 1952, Guban cade la înțelegere cu regimul comunist din România să cedeze fabrica în schimbul rămânerii lui la conducere până la moarte. Până în 1978, firma cunoaște o adevărată extindere, diversificându-și producția către mase plastice și mobilier.
După ce moare Guban, calitatea produselor scade, însă în 1990 fabrica este privatizată și se redresează. Astăzi continuă să vândă și să aibă succes păstrând același brand de la lansarea lui.
Abonează-te la newsletterele Termene specializate
24/7 Finanțe | 24/7 Transporturi | 24/7 Construcții | 24/7 Consultanță | 24/7 Retail
.webp)
.jpg)
.webp)
.png)
