Brașov în date. Dezvoltarea software este una dintre cele mai populare activități din județ. Profiturile companiilor din Brașov au crescut cu peste 350% în ultimii 17 ani

Scris de
Alex Ciutacu
Brașov în date. Dezvoltarea software este una dintre cele mai populare activități din județ. Profiturile companiilor din Brașov au crescut cu peste 350% în ultimii 17 ani
Profiturile nete cumulate ale companiilor din județul Brașov au crescut cu peste 350% în perioada 2008-2024, în timp ce afacerile cumulate au înregistrat un plus de peste 180%. În structura activităților, dezvoltarea software este unul dintre cele mai populare domenii din județ. Cum arată mediul de business din Brașov în date?

Sunt peste 78.600 de companii în funcțiune înregistrate în județul Brașov, conform unei analize din seria „Județul în date”, realizată cu ajutorul datelor Termene Pasp, dintre care aproape 28.200 de firme care au depus deja bilanțul pentru anul 2024.

Mai departe, aproape 23.400 de firme au înregistrat o cifră de afaceri mai mare de 1 leu, ceea ce înseamnă că au avut activitate anul trecut, excluzând holding-urile și companiile afectate de legea insolvenței.

Perspectiva 2024

Dintre aceste aproape 23.400 de firme, cea mai mare parte sunt microîntreprinderi, 20.925 de firme, în timp ce 1.717 sunt firme mici, iar 337 sunt firme mijlocii. În categoria companiilor mari intră 73 de firme.

Mediul de business din Brașov este diversificat, iar cea mai populară activitate economică este reprezentată de lucrările de construcții pentru clădirile rezidențiale și nerezidențiale, cu 913 firme pe CAEN 4120.

Pe locul doi se situează transporturile rutiere de mărfuri, cu 881 de firme pe CAEN 4941. A treia cea mai populară activitate este comerțul cu amănuntul nespecializat, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi și tutun, cu 683 de firme pe CAEN 4711.

Pe locul patru se află activitățile de inginerie și consultanță tehnică, cu 620 de firme pe CAEN 7112, iar pe locul cinci regăsim dezvoltare software orientată către client, cu 555 de firme pe CAEN 6201.

Alte activități populare la nivelul firmelor din Brașov sunt contabilitatea, întreținerea și repararea autovehiculelor, lucrările de instalații și activitățile de cazare, fiecare cu câteva sute de companii active.

Distribuția la nivelului județului Brașov arată că activitatea antreprenorială din județ se concentrează în mediul urban, unde sunt înregistrate aproximativ 18.300 de firme, în timp ce mediul rural găzduiește aproape 5.100 de firme. În activitatea comercială, la nivelul județului Brașov apar 1.259 de companii cu activități de import și 436 de companii cu activități de export.

Business în Brașov. O analiză pe 17 ani

Cifra de afaceri cumulată a tuturor companiilor care au funcționat cu sediul în Brașov în ultimii 17 ani a crescut de la 28 mld. lei în 2008 la 79,2 mld. lei în 2024, ceea ce înseamnă o creștere de aproape 183%, conform Termene Pasp, într-o analiză care ia în calcul toate firmele din perioada selectată, indiferent de starea acesteia în prezent.

Comparativ de 2023, când afacerile cumulate au fost de 80,7 mld. lei, nivelul din 2024 marchează o scădere de aproximativ 2%, însă aceasta poate fi explicată de lipsa bilanțului pe 2024 pentru unele dintre cele mai mari companii. Printre acestea, Europharm Holding, care a intrat în concordat preventiv în acest an, cu afaceri de 992 mil. lei în 2023, pe cele mai recente date disponibile.

În timp ce afacerile au crescut cu aproape 183%, profiturile nete cumulate au marcat o creștere de peste 350%, de la 1,3 mld. lei în 2008 la 6 mld. lei în 2024, De cealaltă parte, pierderile nete cumulate au crescut de la 1,08 mld. lei în 2008 la 1,37 mld. lei în 2024, înregistrând un plus de circa 26%.

Datoriile totale ale firmelor din Brașov aproape s-au dublat în perioada analizată, urcând de la 19,7 mld. lei în 2008 la 40,5 mld. lei în 2024, adică o creștere de peste 100%.

Forța de muncă a rămas relativ stabilă pe parcursul intervalului analizat: companiile din județ aveau 146.081 de angajați în 2008 și 145.811 angajați în 2024. Au existat fluctuații notabile, cu un vârf în 2019, când numărul cumulat a urcat la aproape 160.000 de angajați, și o scădere temporară în 2020, la aproximativ 148.500 de angajați.

Cele mai mari companii din județul Brașov

Cea mai mare companie din județul Brașov este Autoliv România, conform unei analize Termene Business Hub care ia în calcul toate companiile care au depus bilanțul pe anul 2024.

Producătorul de sisteme de siguranță auto a înregistrat afaceri de 6,06 mld. lei în 2024, în creștere cu aproximativ 0,7% față de 2023. Profitul net s-a ridicat la 256,9 mil. lei, în urcare cu circa 79%, iar numărul de angajați a scăzut cu aproape 3%, la 8.561 de oameni. Unicul acționar al firmei este entitatea germană Autoliv Beteiligungsgesellschaft Gmbh (100%).

Pe locul doi se află retailerul Selgros Cash & Carry, cu o cifră de afaceri de 4,55 mld. lei în 2024, în creștere cu aproximativ 1,3%. Profitul net a fost de 67,2 mil. lei, în scădere cu circa 25%, iar numărul de angajați a coborât cu 1%, la 4.718 persoane. Unicul acționar este entitatea germană Transgourmet Central and Eastern Europe Gmbh (100%).

Podiumul este completat de producătorul de piese auto Schaeffler Romania, cu o cifră de afaceri de 3,37 mld. lei în 2024, în scădere cu aproximativ 13,7% față de 2023. A înregistrat o pierdere netă de 6 mil. lei, după un profit net de 36,4 mil. lei în 2023, iar numărul de angajați a scăzut cu aproape 11%, la 4.366. Unicul acționar este Industriewerk Schaeffler INA-Ingenieurdienst GmbH (100%).

Pe locul patru în topul firmelor din Brașov se află producătorul de componente auto Vitesco Technologies Romania, care a raportat o cifră de afaceri de 1,96 mld. lei în 2024, cu aproximativ 9,2% sub nivelul din 2023. Profitul net a ajuns la 68,7 mil. lei, de peste 1.000% peste 2023, iar personalul a scăzut cu circa 5,6%, la 1.376 de angajați.

Unicul acționar este entitatea olandeză Vitesco Technologies Holding Netherlands, însă merită menționat că Vitesco a fuzionat cu Schaeffler la nivel european în anul 2024.

Pe locul cinci se află producătorul de acoperișuri Bilka Steel, cu afaceri de 1,4 mld. lei în 2024, în creștere cu aproximativ 13,9% față de 2023. Profitul net a urcat la 146 mil. lei, plus circa 22,6%, iar numărul de angajați a crescut cu aproximativ 23,3%, la 730 de oameni. Unicul acționar este antreprenorul Horațiu-Mihai Țepeș (100%).

Pe locul șase se află producătorul de componente auto Preh Romania, cu o cifră de afaceri de 1,2 mld. lei în 2024, în scădere cu aproximativ 13,5%. A înregistrat o pierdere netă de 25,9 mil. lei, pierdere mai mare cu circa 21,6% față de 2023, iar numărul de angajați a scăzut cu aproximativ 12,9%, la 1.894 de oameni. Acționariatul este format din entitățile germane Preh Gmbh (98%) și Preh Beteiligungs Gmbh (2%).

Compania Ropharma, activă în vânzarea de medicamente, se află pe locul șapte, cu afaceri de 1,06 mld. lei în 2024, în creștere cu aproximativ 75,6%. Profitul net a fost de 6,6 mil. lei, în scădere cu circa 21,2%, iar numărul de angajați a urcat cu aproximativ 42,7%, la 1.033 de oameni.

Acționariatul firmei este format din Add Pharmaceuticals Limited (17,8099%), Progresso Investments Ltd (31,2191%), Rimia Investments Limited (14,0749%), acționari persoane juridice (16,4215%) și acționari persoane fizice (20,4746%). Firma a intrat în concordat preventiv în 2025.

Pe locul opt se află producătorul de amortizoare Stabilus Romania, cu o cifră de afaceri de 919,1 mil. lei în 2024, în scădere cu aproximativ 3,4% față de 2023. Profitul net s-a situat la 47,8 mil. lei, cu circa 31,6% sub nivelul din anul anterior, iar numărul de angajați a crescut cu aproximativ 4,4%, la 1.249 de oameni. Acționariatul este format din entitățile germane Stabilus Gmbh (99,9994%) și Stable Beteligungs Gmbh (0,0006%).

Pe locul nouă se află producătorul de componente auto Joysonquin Automotive Systems Romania, cu afaceri de 670,3 mil. lei în 2024, în scădere cu aproximativ 9,4%. Profitul net a fost de 14,4 mil. lei, cu circa 32,3% sub nivelul din 2023, iar numărul de angajați a rămas stabil, la 853 de oameni. Unicul acționar este entitatea germană Joysonquin Automotive Systems Gmbh (100%).

Top zece cele mai mari companii din Brașov este completat de producătorul american specializat în asamblarea de produse electronice Benchmark Electronics Romania, cu o cifră de afaceri de 662,9 mil. lei în 2024, în scădere cu aproximativ 3,6% față de 2023.

Profitul net a fost de 16,1 mil. lei, cu circa 23,9% mai mic decât în 2023, iar numărul de angajați a coborât cu aproximativ 13,0%, la 815. Acționariatul este format din entitățile olandeze Benchmark Electronics Romania Holding BV (99,969%) și Benchmark Electronics Netherlands Holding BV (0,031%).

Termene.ro este o sursă de referință pentru analize economice și conținut de business, nu un generator de trafic de clickbait. Misiunea noastră este să furnizăm informație relevantă, riguroasă și ușor de înțeles, bazată pe date concrete și susținută de expertiză profesională. Ne adresăm profesioniștilor care au nevoie de acuratețe pentru a lua decizii corecte.

Află aici mai multe despre politica editorială a Termene Business Hub.
Top 50 companii din Iași. De la Build Corp la Phinia Delphi. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Doar 10 producători de băuturi controlează 75% dintr-un sector de 20 mld. lei. Anul 2025 a adus scăderi după recordul din 2024. Analiză 2008-2025. GRAFICE
Top 50 companii din Cluj. De la Mechel și Bechtel la Delonghi și Nova. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Afaceri record pentru industria materialelor din beton, ciment și ipsos în 2025. Profiturile scad pentru al treilea an consecutiv. Analiză 2008-2025. GRAFICE
Top 50 companii din Covasna. De la Domo și Producție Zarah Moden la Fabrica de Lapte Brașov și HS Timber Reci. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Pierderile crescătorilor de ovine și caprine au depășit profiturile în ultimii doi ani la nivel de sector. Cel mai bun an a fost 2017. Analiză 2008-2025. GRAFICE
Călin Ile, Premier Hospitality și Horwath HTL România: 70-80% din stocul de hoteluri și de atracții turistice din România vine din comunism. Există oportunități de investiții
Top 50 companii din Ilfov. De la Porsche și Philip Morris la Dr. Max, Rewe și Altex. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Top 50 companii din Bistrița-Năsăud. De la Dan Steel și Gomar la Frasinul și Dimex 2000. Leoni, TeraPlast și Rombat rămân constante. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Profituri în Arad: Smart Diesel, Coficab și Astra Vagoane Călători sunt companiile cu cele mai mari profituri din județ
Afacerile centrelor de fitness au crescut de 15 ori în 17 ani, dar piața merge mai mult în pierdere, cu un record negativ în 2025. Analiză 2008-2025. GRAFICE
Expert contabil: Firmele care nu depun bilanțul până la 31 octombrie 2026 riscă inactivitate fiscală. Condițiile s-au înăsprit
Top 50 companii din Arad. De la Takata și Astral Impex la Joyson Safety Systems și Smart Management Invest. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Surpriză în Vaslui: un transportator de mărfuri înființat în 2025 are profituri mai mari decât majoritatea companiilor din județ
Afaceri record de 7,3 mld. lei pentru producătorii de medicamente în 2025. Cel mai bun an pentru profituri a fost 2024. Analiză 2008-2025. GRAFICE
Top 50 companii din Vaslui. De la Rulmenți, Mopan și Mândra la Vanbet, Safir și Kredianis. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Surpriză în Bacău. Producătorul gecilor Moncler a depășit Agricola Internațional și a ajuns al treilea angajator din județ în 2025
Piața de call center a crescut de 18 ori în 17 ani, până la 3,7 mld. lei. Numărul de angajați a crescut de 6 ori. Analiză 2008-2025. GRAFICE
Top 50 companii din Mehedinți. De la Meva și Combinatul de Apă Grea la Trustul de Construcții și Combinatul de Celuloză și Hârtie. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Afacerile unităților silvice au scăzut cu 21,5% în 2025, după doi ani atipici
Business în Dâmbovița. Profiturile au crescut mai repede decât afacerile în perioada 2008-2025. Cele mai populare activități sunt transporturile, construcțiile și comerțul. GRAFICE
Salariul minim din România: triplare în 10 ani, dar tot printre cele mai mici din UE
Top 50 companii din Dâmbovița. De la COS, Avicola Crevedia și Agricantus la Sun Garden, Rombeer Crîngașu si IDV. Beko/Arctic, singura constantă. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Cei mai mari angajatori din Cluj: Endava depășește De'Longhi și Emerson și trece pe locul doi. Electrica rămâne pe primul loc
Cei mai mari angajatori din Iași: Amazon, Phinia Delphi, Antibiotice și mai multe companii publice
Profituri și afaceri record pentru crescătorii de animale în 2025. Producătorii de pui și de ouă domină sectorul. Analiză 2008-2025. GRAFICE
Restaurantele românești Mesopotamia și Fryday au profituri mai mari decât majoritatea firmelor din județul Suceava
Piața locuințelor noi, la al doilea an consecutiv de scădere. -12,5% în 2025 față de 2019. GRAFICE
Fotbalul românesc a descoperit concordatul preventiv: UTA Arad, FCU Craiova și Oțelul Galați, în procedură, după ce Poli Iași și Petrolul Ploiești au ratat-o și au ajuns în insolvență
Marile companii de la BVB sunt cu 50% mai scumpe decât acum un an, dar nu toate scumpirile înseamnă același lucru | GRAFICE
De trei ori mai multe concordate preventive în 2026: instrumentul de prevenție pentru firme prinde viteză, dar rămâne excepția | GRAFICE
Surpriză în Harghita: Un operator de toalete mobile a avut profituri mai mari decât majoritatea companiilor din județ în 2025
Record pentru piața de curierat. Afaceri de 9 mld. lei în 2025, dar profitul continuă să scadă. Urmează schimbări în clasament? Analiză 2008-2025. GRAFICE
Firmele de pompe funebre, afaceri record de peste 545 mil. lei în 2025. Profitul și-a reluat creșterea. Analiza pieței de servicii funerare în perioada 2008-2025. GRAFICE
Industria auto românească pierde 1.200 de angajați în fiecare lună
Top 50 companii din Harghita. 7 din 10 companii au rămas la vârful clasamentului în perioada 2008-2025. Romaqua, M. Tabac și Amigo & Intercost, cei mai mari jucători. TIMELINE
Top 50 companii din Caraș-Severin. De la TMK Reșița și C+C la SE Bordnetze și TMD Friction. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Cine vine după coroana Autonom? Piața de închirieri și leasing auto, la un nivel record de 5,6 mld. lei în 2025. Profiturile au intrat pe o pantă descendentă în ultimii ani. ANALIZĂ 2008-2025
Zece ani de scumpiri imobiliare. Cum au evoluat prețurile apartamentelor în șase mari orașe din România | Grafice
Swiss Capital și TradeVille au făcut trei sferturi din profiturile brokerilor independenți de la BVB în T1/2026. Patru case au ieșit pe pierdere | GRAFICE
Top 20 companii care au trecut pe profit în 2025: Rompetrol, Metro, Auchan, Electrica, Beko sau Mercedes-Benz
Cum a crescut salariul minim de la 1.450 de lei la 4.325 de lei în 10 ani?
Top 20 companii care au trecut pe pierdere în 2025: Carrefour, Selgros, UiPath, Sameday, Alro sau CFR Călători
Cele mai mari companii care nu au depus încă bilanțul pe 2025: Rafinăria Lukoil, proprietarul Zara și Bershka, șantierul naval din Tulcea sau BMW
Top 50 companii din Gorj. De la Artego, Avi Instant și Uzina Mecanică Rovinari la CE Oltenia, TMG Guard și Macofil. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Ion Sturza: BlackRock a vrut să cumpere Rompetrol, dar oferta KazMunayGas a fost de 5-6 ori mai mare | A fost odată în business
A crescut sau a stagnat de fapt producția de mobilă în perioada 2008-2025 în raport cu inflația? Mai mult de o treime din angajați au dispărut în ultimii 17 ani. ANALIZĂ
Top 50 companii din Sălaj. De la Aplast, Inserco și Simex la Avril și Aenova. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. Silcotub, singura constantă. TIMELINE
De 12 ori în 17 ani. Producția de hrană pentru animale de companie crește, dar nu ține pasul cu cererea. Trei producători reprezintă 87% din sectorul de 123 mil. euro. Analiză 2008-2025
Top 50 companii din Tulcea. De la STX, Elmet Com și Deltacons la Vard, Mini-Farm și Waldevar. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
De la obligațiuni la acțiuni: Bursa de la București și-a schimbat radical motorul de creștere în 2026 față de 2025 | GRAFICE
Producția de înghețată, un alt sector care s-a topit? Afacerile cumulate ale producătorilor au scăzut în raport cu inflația în perioada 2008-2024, dar lipsesc datele liderului de piață
Top 50 companii din Vâlcea. De la Oltchim, Damila și CET Govora la Faurecia, Vel Pitar și Avicarvil. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
ANAF lansează două aplicații pentru verificarea automată a raportărilor SAF-T
Șase jucători controlează peste 70% din producția de lacuri și vopsele. Sectorul a crescut mai lent decât inflația, dar profiturile au crescut puternic. Analiză 2008-2024. GRAFICE
TVA de 11% pentru prima locuință cumpărată de tinerii sub 35 de ani, propusă în Senat
Top 50 companii din Botoșani. De la Danilux, Pita și Rolana Tex la Electroalfa, Vestra și Cornell’s Floor. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
Industria hârtiei și cartonului, un sector de 10 mld. lei în care pierderile s-au triplat în doi ani. Analiză sectorială pe 17 ani. GRAFICE
Top 50 companii din Vrancea. De la Metale, Vincon și Zanfir la Annabella, Paco și Uvertura Com. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
Interviu cu Marieke Blom, economista-șefă ING Group: România poate face Europa mult mai puternică doar prin recuperarea decalajelor. Nu profitați de toate avantajele
Top 50 companii din Satu Mare. De la Unicarm, Dan Steel și Sam Mills la ZES Zollner, Promat Comimpex și Unicarm Supermarket. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
Paradoxul pensiilor private sub umbra unui război: Record de încasări la Pilonul 3, scădere istorică a activelor la Pilonul 2
Surpriză în Argeș: Anca Vlad a făcut profituri mai mari cu Fildas Trading decât Renault cu Dacia
Profituri în Maramureș: Compania de amanet și schimb valutar Bertus este pe primul loc, cu un profit mai mare cu 150% față de producătorul de mobilă Aramis
Cine face bani la pompă? Profiturile benzinăriilor au crescut accelerat până în 2023, dar au scăzut brusc în 2024. Analiză sectorială pe 17 ani | Big Read
Cele mai mari companii care au depus bilanțul pe 2025. Actualizare 20 august
Top 50 companii din Argeș. De la Pic și Conarg la Horse, Lear și Karcher. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. Dacia și Catena, singurele constante. TIMELINE
Chipsuri, conserve, salate și nuci. Profiturile procesatorilor de fructe și legume au crescut cu 660% în perioada 2008-2024. Sectorul crește constant | Big Read
Iași în date. Profiturile companiilor din județ au crescut cu 670% în perioada 2008-2024. Dezvoltarea software și ingineria sunt printre cele mai populare activități din Iași
Top 50 companii din Maramureș. De la Italsofa, Unio și Moeller la Aramis, Universal Alloy și Eaton. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
Acvacultura și pescuitul, un sector de 580 mil. lei în care profiturile au intrat la apă. Liderul pieței este în concordat preventiv. Analiză 2008-2024 | Big Read
Timiș în date. Profiturile companiilor din județ au crescut cu aproape 380% în perioada 2008-2024. Timișul găzduiește cele mai multe companii mari după București-Ilfov și Cluj
Top 50 companii din Buzău. De la Romet și Relad la Getica 95, Voestalpine și Global Cash & Carry. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
Afaceri cu păduri. Suedezii din familia IKEA, singurii străini din top 20, într-o piață dominată de capital românesc. Analiza sectorului forestier 2008-2024 | GRAFICE | Big Read
Wargha Enayati: Vrem să răspândim conceptul de concierge doctor pe plan național, în următorii cinci ani | A fost odată în business
SIM, Lacto Prod și Monor, singurele companii românești din topul producătorilor de lactate. Profiturile au crescut, numărul de angajați a scăzut. Francezii, nemții și grecii conduc piața. Analiză 2008-2024
Covrigăriile câștigă teren. Profiturile din producția de panificație și patiserie au crescut de 10,7 ori în perioada 2008-2024. Luca și Petru, în top 3 angajatori. Lidas, în concordat preventiv
Profiturile industriei produselor din carne au crescut de opt ori în perioada 2008-2024, în timp ce afacerile s-au triplat | GRAFICE | Big Read
Profiturile din transporturile rutiere de mărfuri au crescut de 12 ori în perioada 2008-2024, în timp ce afacerile au crescut de 7 ori. Cel mai bun an a fost 2022 | GRAFICE | Big Read
Marius și Dan Ștefan, Autonom: Mândria noastră cea mai mare este că am construit un sistem în care colegii noștri învață | A fost odată în business
Distribuie acest articol