Ciprian Matei, FlexoMatei: Noi am ales să investim puternic în dezvoltare într-un moment în care majoritatea companiilor își restrângeau activitatea | Termene Winning Streak

Scris de
Alex Ciutacu
Ciprian Matei, FlexoMatei: Noi am ales să investim puternic în dezvoltare într-un moment în care majoritatea companiilor își restrângeau activitatea | Termene Winning Streak
‍Decizia de a investi în dezvoltare atunci când majoritatea companiilor își restrâng activitatea susține creșterea continuă și poate contribui la succes în business pe termen lung, după cum a explicat Ciprian Matei, CEO și acționar FlexoMatei.

Doar 145 de companii din România au reușit performanța excepțională de a crește de la an la an din 2008 până în 2024, înregistrând profit net în fiecare an, conform Termene Winning Streak, primul studiu realizat de Termene Business Hub.

Printre acestea regăsim atât companii mari, cu afaceri de miliarde de lei, precum Dedeman, Kaufland sau Bilka, dar și companii din categoria IMM, care s-au înscris pe o traiectorie de creștere permanentă în ultimii 17 ani, cum ar fi producătorul de ambalaje de hârtie FlexoMatei din județul Vrancea, care a mizat pe investiții și pe specializare.

Compania FlexoMatei a avut afaceri de 16,5 mil. lei în 2024, un profit net de aproape 2,6 mil. lei și 32 de angajați. Acționariatul este format din Ciprian-Iulian Matei (51%), Vasile Matei (18%), Viorel Răileanu (18%) și Vasile-Cătălin Matei (13%). Ce stă în spatele unei creșteri sănătoase care se întinde pe aproape două decenii? Care au fost cele mai dificile decizii și care sunt planurile de viitor?

Care au fost factorii cheie care au condus la creșterea continuă din ultimii ani?

Factorul determinant al creșterii noastre a fost direcția strategică orientată spre investiții constante. Într-un moment în care majoritatea companiilor își restrângeau activitatea, respectiv anul 2020, noi am ales să investim puternic în dezvoltare. Am implementat un proiect în valoare de aproximativ 500.000 euro, cofinanțat prin fonduri norvegiene, care a dus la modernizarea proceselor de producție și la creșterea calității produselor noastre.

În perioada 2023–2024 am continuat această direcție, realizând investiții suplimentare de peste 1 mil. euro în echipamente tehnologice. Începând cu 2024, avem deja pregătit un nou pachet investițional, de asemenea estimat la peste 1,5 mil. euro, care va susține expansiunea și eficientizarea în continuare a activității.

Cum s-a transformat strategia de business? Ce ați păstrat și ce ați schimbat?

Strategia noastră a evoluat odată cu creșterea capacității de producție și cu investițiile realizate. Am păstrat orientarea spre calitate și seriozitate în relația cu partenerii, dar am schimbat modul în care abordăm dezvoltarea. Ne-am concentrat pe specializare, dorindu-ne să devenim un reper în producția de ambalaje din hârtie și sacoșe la nivel național. Această repoziționare strategică ne-a adus mai aproape de obiectivul de a fi între liderii pieței din România.

Cifra de afaceri FlexoMatei SRL. sursa: Termene.ro

Când e momentul să investești și când să fii prudent?

Investițiile trebuie să fie un proces continuu, dar atent calibrat. Acestea pot viza echipamente, spații de producție, fluxuri tehnologice și, nu în ultimul rând, resursa umană. Nu consider că există un moment ideal unic pentru investiție, ci mai degrabă este esențial să știi cât și unde să investești. Prudența nu înseamnă stagnare, ci alocarea eficientă a resurselor în funcție de potențialul de dezvoltare pe termen lung.

Care a fost cea mai dificilă decizie de business în ultimii 17 ani?

Cea mai grea decizie a fost să merg mai departe, chiar și atunci când contextul economic sau personal părea împotriva acestei alegeri. Perseverența, chiar și în fața incertitudinii, a fost una dintre cele mai provocatoare, dar și definitorii decizii pentru parcursul afacerii.

Cum a reușit compania să rămână profitabilă în anii de criză (2009, 2020, 2022)?

A fost nevoie de foarte multe sacrificii personale. Mi-am dedicat majoritatea timpului afacerii, uneori în detrimentul vieții personale și familiale. Fiind de profesie tehnolog, am înțeles în profunzime procesele de fabricație, ceea ce mi-a permis să fiu prezent în producție, să optimizez fluxurile și să susțin echipa în cele mai dificile momente.

Profitul net FlexoMatei SRL. sursa: Termene.ro

Ce greșeli ați făcut și ce lecții ați învățat?

Tind să ofer prea multă încredere oamenilor. Încerc mereu să văd partea bună din fiecare și, din această deschidere, am avut și de suferit. Lecția învățată este că încrederea trebuie câștigată și consolidată în timp, iar uneori este necesară mai multă obiectivitate în luarea deciziilor legate de oameni.

Ce rol a jucat echipa în această performanță pe termen lung?

Oamenii reprezintă cea mai valoroasă resursă a companiei. Datorită dedicării și seriozității lor, am avut curajul să gândesc următorii pași și să dezvolt businessul într-un mod sustenabil. Fără implicarea echipei, aceste progrese nu ar fi fost posibile.

Ce valori au rămas neschimbate în companie?

Respectul este valoarea fundamentală care a rămas neschimbată. Ne respectăm colegii, partenerii și angajamentele – aceasta este baza pe care am construit cultura organizațională.

Cum atrageți și păstrați oamenii valoroși?

Fiind localizați într-un oraș mic, atragerea oamenilor valoroși este o provocare. Însă, odată ce aceștia ni se alătură, ne implicăm 100% în dezvoltarea lor, iar în schimb cerem aceeași dedicare. Păstrăm o relație apropiată, bazată pe încredere și performanță.

Numărul de angajați FlexoMatei SRL. sursa: Termene.ro

Ce planuri aveți pentru următorii 5 ani? Care este proiectul major în lucru?

Avem deja schițat următorul pas strategic: atragerea unui nou pachet de fonduri europene sau norvegiene, în valoare de aproximativ 2.000.000 euro. Acesta va susține extinderea capacității de producție, digitalizarea proceselor și consolidarea poziției noastre pe piață.

Ce sfat ați oferi unui antreprenor care își dorește să construiască o afacere durabilă?

Să fie SERIOS. Este o condiție de bază. În peste 18 ani de activitate, am produs si producem ambalaje pentru aproximativ 2.000 de firme, însă doar o mică parte dintre ele s-au dovedit cu adevărat serioase. Din păcate, există în continuare o cultură a câștigului rapid, uneori în detrimentul corectitudinii și al parteneriatelor sănătoase. O afacere durabilă se construiește cu onestitate, perseverență și respect pentru angajamente.

Citește și:

Termene Winning Streak: 145 de companii din România au reușit performanța excepțională de a crește an de an din 2008 până în 2024, înregistrând profit în fiecare an

De ce unele companii performează în criză, iar altele nu? Care sunt cele mai performante 145 de afaceri din ultimii 17 ani | Termene Winning Streak

Termene.ro este o sursă de referință pentru analize economice și conținut de business, nu un generator de trafic de clickbait. Misiunea noastră este să furnizăm informație relevantă, riguroasă și ușor de înțeles, bazată pe date concrete și susținută de expertiză profesională. Ne adresăm profesioniștilor care au nevoie de acuratețe pentru a lua decizii corecte.

Află aici mai multe despre politica editorială a Termene Business Hub.
Producția metalelor neferoase, un sector cu afaceri record de 6,3 mld. lei în 2025, dar dominat de Alro Slatina. Analiză 2008-2025. GRAFICE
Top 50 companii din Prahova. De la Petrotel-Lukoil la Aquila. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Top 50 companii din Iași. De la Build Corp la Phinia Delphi. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Doar 10 producători de băuturi controlează 75% dintr-un sector de 20 mld. lei. Anul 2025 a adus scăderi după recordul din 2024. Analiză 2008-2025. GRAFICE
Top 50 companii din Cluj. De la Mechel și Bechtel la Delonghi și Nova. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Afaceri record pentru industria materialelor din beton, ciment și ipsos în 2025. Profiturile scad pentru al treilea an consecutiv. Analiză 2008-2025. GRAFICE
Top 50 companii din Covasna. De la Domo și Producție Zarah Moden la Fabrica de Lapte Brașov și HS Timber Reci. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Pierderile crescătorilor de ovine și caprine au depășit profiturile în ultimii doi ani la nivel de sector. Cel mai bun an a fost 2017. Analiză 2008-2025. GRAFICE
Călin Ile, Premier Hospitality și Horwath HTL România: 70-80% din stocul de hoteluri și de atracții turistice din România vine din comunism. Există oportunități de investiții
Top 50 companii din Ilfov. De la Porsche și Philip Morris la Dr. Max, Rewe și Altex. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Top 50 companii din Bistrița-Năsăud. De la Dan Steel și Gomar la Frasinul și Dimex 2000. Leoni, TeraPlast și Rombat rămân constante. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Profituri în Arad: Smart Diesel, Coficab și Astra Vagoane Călători sunt companiile cu cele mai mari profituri din județ
Afacerile centrelor de fitness au crescut de 15 ori în 17 ani, dar piața merge mai mult în pierdere, cu un record negativ în 2025. Analiză 2008-2025. GRAFICE
Expert contabil: Firmele care nu depun bilanțul până la 31 octombrie 2026 riscă inactivitate fiscală. Condițiile s-au înăsprit
Top 50 companii din Arad. De la Takata și Astral Impex la Joyson Safety Systems și Smart Management Invest. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Surpriză în Vaslui: un transportator de mărfuri înființat în 2025 are profituri mai mari decât majoritatea companiilor din județ
Afaceri record de 7,3 mld. lei pentru producătorii de medicamente în 2025. Cel mai bun an pentru profituri a fost 2024. Analiză 2008-2025. GRAFICE
Top 50 companii din Vaslui. De la Rulmenți, Mopan și Mândra la Vanbet, Safir și Kredianis. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Surpriză în Bacău. Producătorul gecilor Moncler a depășit Agricola Internațional și a ajuns al treilea angajator din județ în 2025
Piața de call center a crescut de 18 ori în 17 ani, până la 3,7 mld. lei. Numărul de angajați a crescut de 6 ori. Analiză 2008-2025. GRAFICE
Top 50 companii din Mehedinți. De la Meva și Combinatul de Apă Grea la Trustul de Construcții și Combinatul de Celuloză și Hârtie. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Afacerile unităților silvice au scăzut cu 21,5% în 2025, după doi ani atipici
Business în Dâmbovița. Profiturile au crescut mai repede decât afacerile în perioada 2008-2025. Cele mai populare activități sunt transporturile, construcțiile și comerțul. GRAFICE
Salariul minim din România: triplare în 10 ani, dar tot printre cele mai mici din UE
Top 50 companii din Dâmbovița. De la COS, Avicola Crevedia și Agricantus la Sun Garden, Rombeer Crîngașu si IDV. Beko/Arctic, singura constantă. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Cei mai mari angajatori din Cluj: Endava depășește De'Longhi și Emerson și trece pe locul doi. Electrica rămâne pe primul loc
Cei mai mari angajatori din Iași: Amazon, Phinia Delphi, Antibiotice și mai multe companii publice
Profituri și afaceri record pentru crescătorii de animale în 2025. Producătorii de pui și de ouă domină sectorul. Analiză 2008-2025. GRAFICE
Restaurantele românești Mesopotamia și Fryday au profituri mai mari decât majoritatea firmelor din județul Suceava
Piața locuințelor noi, la al doilea an consecutiv de scădere. -12,5% în 2025 față de 2019. GRAFICE
Fotbalul românesc a descoperit concordatul preventiv: UTA Arad, FCU Craiova și Oțelul Galați, în procedură, după ce Poli Iași și Petrolul Ploiești au ratat-o și au ajuns în insolvență
Marile companii de la BVB sunt cu 50% mai scumpe decât acum un an, dar nu toate scumpirile înseamnă același lucru | GRAFICE
De trei ori mai multe concordate preventive în 2026: instrumentul de prevenție pentru firme prinde viteză, dar rămâne excepția | GRAFICE
Surpriză în Harghita: Un operator de toalete mobile a avut profituri mai mari decât majoritatea companiilor din județ în 2025
Record pentru piața de curierat. Afaceri de 9 mld. lei în 2025, dar profitul continuă să scadă. Urmează schimbări în clasament? Analiză 2008-2025. GRAFICE
Firmele de pompe funebre, afaceri record de peste 545 mil. lei în 2025. Profitul și-a reluat creșterea. Analiza pieței de servicii funerare în perioada 2008-2025. GRAFICE
Industria auto românească pierde 1.200 de angajați în fiecare lună
Top 50 companii din Harghita. 7 din 10 companii au rămas la vârful clasamentului în perioada 2008-2025. Romaqua, M. Tabac și Amigo & Intercost, cei mai mari jucători. TIMELINE
Top 50 companii din Caraș-Severin. De la TMK Reșița și C+C la SE Bordnetze și TMD Friction. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Cine vine după coroana Autonom? Piața de închirieri și leasing auto, la un nivel record de 5,6 mld. lei în 2025. Profiturile au intrat pe o pantă descendentă în ultimii ani. ANALIZĂ 2008-2025
Zece ani de scumpiri imobiliare. Cum au evoluat prețurile apartamentelor în șase mari orașe din România | Grafice
Swiss Capital și TradeVille au făcut trei sferturi din profiturile brokerilor independenți de la BVB în T1/2026. Patru case au ieșit pe pierdere | GRAFICE
Top 20 companii care au trecut pe profit în 2025: Rompetrol, Metro, Auchan, Electrica, Beko sau Mercedes-Benz
Cum a crescut salariul minim de la 1.450 de lei la 4.325 de lei în 10 ani?
Top 20 companii care au trecut pe pierdere în 2025: Carrefour, Selgros, UiPath, Sameday, Alro sau CFR Călători
Cele mai mari companii care nu au depus încă bilanțul pe 2025: Rafinăria Lukoil, proprietarul Zara și Bershka, șantierul naval din Tulcea sau BMW
Top 50 companii din Gorj. De la Artego, Avi Instant și Uzina Mecanică Rovinari la CE Oltenia, TMG Guard și Macofil. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Ion Sturza: BlackRock a vrut să cumpere Rompetrol, dar oferta KazMunayGas a fost de 5-6 ori mai mare | A fost odată în business
A crescut sau a stagnat de fapt producția de mobilă în perioada 2008-2025 în raport cu inflația? Mai mult de o treime din angajați au dispărut în ultimii 17 ani. ANALIZĂ
Top 50 companii din Sălaj. De la Aplast, Inserco și Simex la Avril și Aenova. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. Silcotub, singura constantă. TIMELINE
De 12 ori în 17 ani. Producția de hrană pentru animale de companie crește, dar nu ține pasul cu cererea. Trei producători reprezintă 87% din sectorul de 123 mil. euro. Analiză 2008-2025
Top 50 companii din Tulcea. De la STX, Elmet Com și Deltacons la Vard, Mini-Farm și Waldevar. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
De la obligațiuni la acțiuni: Bursa de la București și-a schimbat radical motorul de creștere în 2026 față de 2025 | GRAFICE
Producția de înghețată, un alt sector care s-a topit? Afacerile cumulate ale producătorilor au scăzut în raport cu inflația în perioada 2008-2024, dar lipsesc datele liderului de piață
Top 50 companii din Vâlcea. De la Oltchim, Damila și CET Govora la Faurecia, Vel Pitar și Avicarvil. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
ANAF lansează două aplicații pentru verificarea automată a raportărilor SAF-T
Șase jucători controlează peste 70% din producția de lacuri și vopsele. Sectorul a crescut mai lent decât inflația, dar profiturile au crescut puternic. Analiză 2008-2024. GRAFICE
TVA de 11% pentru prima locuință cumpărată de tinerii sub 35 de ani, propusă în Senat
Top 50 companii din Botoșani. De la Danilux, Pita și Rolana Tex la Electroalfa, Vestra și Cornell’s Floor. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
Industria hârtiei și cartonului, un sector de 10 mld. lei în care pierderile s-au triplat în doi ani. Analiză sectorială pe 17 ani. GRAFICE
Top 50 companii din Vrancea. De la Metale, Vincon și Zanfir la Annabella, Paco și Uvertura Com. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
Interviu cu Marieke Blom, economista-șefă ING Group: România poate face Europa mult mai puternică doar prin recuperarea decalajelor. Nu profitați de toate avantajele
Top 50 companii din Satu Mare. De la Unicarm, Dan Steel și Sam Mills la ZES Zollner, Promat Comimpex și Unicarm Supermarket. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
Paradoxul pensiilor private sub umbra unui război: Record de încasări la Pilonul 3, scădere istorică a activelor la Pilonul 2
Surpriză în Argeș: Anca Vlad a făcut profituri mai mari cu Fildas Trading decât Renault cu Dacia
Profituri în Maramureș: Compania de amanet și schimb valutar Bertus este pe primul loc, cu un profit mai mare cu 150% față de producătorul de mobilă Aramis
Cine face bani la pompă? Profiturile benzinăriilor au crescut accelerat până în 2023, dar au scăzut brusc în 2024. Analiză sectorială pe 17 ani | Big Read
Cele mai mari companii care au depus bilanțul pe 2025. Actualizare 20 august
Top 50 companii din Argeș. De la Pic și Conarg la Horse, Lear și Karcher. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. Dacia și Catena, singurele constante. TIMELINE
Chipsuri, conserve, salate și nuci. Profiturile procesatorilor de fructe și legume au crescut cu 660% în perioada 2008-2024. Sectorul crește constant | Big Read
Iași în date. Profiturile companiilor din județ au crescut cu 670% în perioada 2008-2024. Dezvoltarea software și ingineria sunt printre cele mai populare activități din Iași
Top 50 companii din Maramureș. De la Italsofa, Unio și Moeller la Aramis, Universal Alloy și Eaton. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
Acvacultura și pescuitul, un sector de 580 mil. lei în care profiturile au intrat la apă. Liderul pieței este în concordat preventiv. Analiză 2008-2024 | Big Read
Timiș în date. Profiturile companiilor din județ au crescut cu aproape 380% în perioada 2008-2024. Timișul găzduiește cele mai multe companii mari după București-Ilfov și Cluj
Top 50 companii din Buzău. De la Romet și Relad la Getica 95, Voestalpine și Global Cash & Carry. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
Afaceri cu păduri. Suedezii din familia IKEA, singurii străini din top 20, într-o piață dominată de capital românesc. Analiza sectorului forestier 2008-2024 | GRAFICE | Big Read
Wargha Enayati: Vrem să răspândim conceptul de concierge doctor pe plan național, în următorii cinci ani | A fost odată în business
SIM, Lacto Prod și Monor, singurele companii românești din topul producătorilor de lactate. Profiturile au crescut, numărul de angajați a scăzut. Francezii, nemții și grecii conduc piața. Analiză 2008-2024
Covrigăriile câștigă teren. Profiturile din producția de panificație și patiserie au crescut de 10,7 ori în perioada 2008-2024. Luca și Petru, în top 3 angajatori. Lidas, în concordat preventiv
Profiturile industriei produselor din carne au crescut de opt ori în perioada 2008-2024, în timp ce afacerile s-au triplat | GRAFICE | Big Read
Profiturile din transporturile rutiere de mărfuri au crescut de 12 ori în perioada 2008-2024, în timp ce afacerile au crescut de 7 ori. Cel mai bun an a fost 2022 | GRAFICE | Big Read
Marius și Dan Ștefan, Autonom: Mândria noastră cea mai mare este că am construit un sistem în care colegii noștri învață | A fost odată în business
Distribuie acest articol