De la începutul anului, respectiv în septembrie 2026 față de decembrie 2025, prețurile de consum au crescut cu 5,4%.
Rata medie a inflației în ultimele 12 luni (octombrie 2025 – septembrie 2026), comparativ cu precedentele 12 luni (octombrie 2024 – septembrie 2025), a fost de 9,2%.
La nivelul principalelor categorii de consum, serviciile s-au scumpit cu 11,12% față de septembrie 2025, mărfurile nealimentare cu 7,06%, iar produsele alimentare cu 3%.
În septembrie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, cele mai mari creșteri de prețuri dintre categoriile detaliate de INS au fost înregistrate la chirii (+39,46%), motorină (+37,61%) și benzină (+28,42%).
În sectorul alimentar, cafeaua s-a scumpit cu 13,78%, ouăle cu 10,84%, carnea de bovine cu 8,5%, uleiul comestibil cu 7,62%, iar laptele de vacă cu 7,56%.
În cazul serviciilor, pe lângă chirii, creșteri importante au fost înregistrate la serviciile de apă, canal și salubritate (+14,11%), abonamentele de televiziune (+14,02%) și transportul CFR (+9,79%).
Comparativ cu august 2026, cele mai importante scumpiri au fost înregistrate la cartofi (+6,44%), gaze naturale (+6,19%), benzină (+4,22%) și motorină (+3,02%).
În același timp, unele produse și servicii s-au ieftinit. Față de august, prețurile transportului aerian au scăzut cu 14%, cele ale fructelor proaspete cu 6,15%, iar cele ale transportului interurban, per ansamblu, cu 0,77%.
Raportat la septembrie 2025, fructele proaspete au fost mai ieftine cu 16,69%, iar cartofii cu 3,64%.
Potrivit INS, rata anuală a inflației calculată pe baza indicelui armonizat al prețurilor de consum (IAPC), utilizat pentru comparațiile între statele membre ale Uniunii Europene, a fost de 6,5% în septembrie 2026. Față de august, prețurile au crescut cu 0,76%, în timp ce rata medie a inflației calculată pe baza IAPC în ultimele 12 luni, comparativ cu precedentele 12 luni, a fost de 8,4%.









.png)







.webp)




.jpg)



















.webp)














.png)








































