Într-un context marcat de presiunea pe costuri, transformarea digitală, adoptarea accelerată a inteligenței artificiale, schimbările fiscale și cerințele de sustenabilitate, această funcție poate oferi o perspectivă independentă asupra vulnerabilităților care influențează performanța, consideră specialiștii TPA România.
„În multe organizații din România, auditul intern continuă să fie privit în primul rând ca o obligație legală. Întrebările sunt, de multe ori, aceleași: Procedurile au fost respectate? Controalele funcționează? Există abateri? Astăzi însă această perspectivă este prea limitată. Un audit intern care adaugă valoare organizației nu este cel care identifică cele mai multe deficiențe, ci acela care ajută organizația să identifice și să gestioneze riscurile majore înainte ca acestea să se materializeze”, spune Claudia Bratu, Partener Audit & Advisory și Liderul Serviciilor ESG în cadrul TPA România.
În construcții, o marjă bună poate ascunde pierderi
În construcții, un proiect poate părea profitabil când sunt privite doar costurile directe, dar imaginea se schimbă după alocarea corectă a costurilor indirecte.
„De exemplu, proiectul A are o marjă de 10%, iar proiectul B de 5%. După alocarea adecvată a costurilor indirecte, proiectul A ajunge la 7%, în timp ce proiectul B trece pe pierdere, la -2%. La nivelul organizației, rezultatul poate părea acceptabil. În realitate, un proiect profitabil îl finanțează pe cel neprofitabil. Situația devine și mai relevantă atunci când proiectul este, din diverse motive, întârziat sau suspendat. Lucrările se pot opri, dar costurile de finanțare, onorariile avocaților și ale experților pot continua. Auditul intern poate identifica din timp deteriorarea marjei și poate analiza dacă există trasabilitatea necesară între eveniment, proiect și cost”, explică Claudia Bratu.
Abordarea devine esențială când proiectul ajunge în arbitraj, unde nu mai este suficientă constatarea pierderilor, ci trebuie explicate unde, când și de ce au apărut, precum și impactul financiar al evenimentului care a generat disputa.
Dincolo de profitabilitatea proiectelor, auditul intern poate identifica și cauzele operaționale care erodează marjele. Procese care funcționează formal, dar sunt ineficiente în practică, precum prea multe niveluri de aprobare, introducerea acelorași informații în mai multe sisteme, controale duplicate, reconcilieri manuale, responsabilități neclare sau rapoarte lunare rămase neutilizate, ridică întrebări dincolo de simpla existență a controlului, respectiv de ce există, ce risc acoperă, dacă mai este necesar și dacă poate fi simplificat sau automatizat.
AI aduce noi riscuri de guvernanță
Pe măsură ce inteligența artificială este folosită în estimări, prognoze, stabilirea prețurilor, selecția furnizorilor, analiza contractelor sau resurse umane, apar noi provocări de guvernanță, control și responsabilitate.
În opinia specialiștilor de la TPA România, organizațiile trebuie să stabilească cine aprobă utilizarea soluțiilor AI, ce date pot fi folosite, cine validează rezultatele, cum sunt monitorizate aplicațiile și cine își asumă responsabilitatea când o decizie bazată pe AI produce efecte nedorite.
Potrivit Claudiei Bratu, auditul intern poate avea un rol preventiv prin evaluarea cadrului de guvernanță AI, a responsabilităților și nivelurilor de aprobare, a aplicațiilor și cazurilor de utilizare, precum și a modului în care sunt protejate datele, validate rezultatele și monitorizată performanța. Scopul nu este limitarea inteligenței artificiale, ci valorificarea ei într-un cadru în care riscurile sunt înțelese și gestionate corespunzător.
De la funcție de control la partener strategic
Auditul intern rămâne o funcție independentă, dar rolul său se poate extinde către zone care influențează direct performanța. Auditorul intern poate deveni un partener strategic pentru conducere, contribuind la înțelegerea profitabilității reale a proiectelor, la identificarea proceselor care necesită reconfigurare și la sprijinirea organizației în perioade de transformare, fuziuni și achiziții. În paralel, poate analiza cadrul de guvernanță pentru AI, gestionarea riscurilor ESG și pregătirea pentru noile cerințe privind transparența salarială.
„Poate cea mai importantă schimbare este trecerea de la un audit care explică de ce a apărut o deficiență la unul care ajută organizația să o identifice și să o prevină înainte ca aceasta să genereze pierderi, sancțiuni sau afectarea reputației. În acest nou model, întrebările auditorului intern devin: ce riscuri se conturează în organizație, ce ne spun datele și cum putem interveni înainte ca acestea să genereze pierderi, blocaje operaționale sau oportunități ratate?”, concluzionează Claudia Bratu.
Ce companii sunt obligate la auditul intern?
Obligația de audit intern este legată direct de obligația de audit statutar. Regula de bază este că, dacă situațiile financiare anuale ale unei companii sunt supuse, potrivit legii, auditului statutar, compania are obligația să organizeze și să asigure și exercitarea activității de audit intern, în temeiul Legii nr. 162/2017. Mai precis, sunt vizate două mari categorii de entități.
Entitățile de interes public intră automat sub obligație, fie că sunt entități mijlocii sau mari, precum și societăți/companii naționale, societăți cu capital integral sau majoritar de stat și regii autonome.
Companiile care depășesc cel puțin două din următoarele trei criterii la data bilanțului, în doi ani financiari consecutivi: pragurile sunt un total al activelor de peste 16.000.000 lei, o cifră de afaceri netă de peste 32.000.000 lei și un număr mediu de peste 50 de salariați.
Reversul este de asemenea valabil, adică entitățile respective sunt scutite de la obligația de auditare a situațiilor financiare anuale dacă limitele a două dintre cele trei criterii menționate nu sunt depășite în două exerciții financiare consecutive.
.png)
.webp)
.jpg)
.webp)
.png)
