Reacția Guvernului pentru termene.ro la greva finanțiștilor. Când ar trebui să vină Ministerul Finanțelor cu o soluție pentru ca activitatea ANAF să revină la normal

Reacția Guvernului pentru termene.ro la greva finanțiștilor. Când ar trebui să vină Ministerul Finanțelor cu o soluție pentru ca activitatea ANAF să revină la normal
Ministerul Finanțelor lucrează la un plan de măsuri pentru îmbunătățirea condițiilor de la ANAF, susține purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru. Noile decizii vor fi prezentate săptămâna viitoare și printre ele s-ar putea afla și soluțiile la solicitările greviștilor din ANAF.

Zeci de persoane au înfruntat o vreme ploioasă și au pichetat Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili în prima zi de protest anunțată de Sindicatul Național Finanțe Publice – SindFISC. Liderii de sindicat au promis că activitatea ANAF în relația cu firmele și persoanele fizice nu va fi afectată de acțiunile de protest.

„Vom organiza pichetările în așa fel, încât să nu afectăm activitatea. Acesta este încă un pas în demersul de protest pe care l-am anunțat din martie și așteptăm ca guvernanții să ne asculte", ne-a declarat Liviu Toader, președinte SindFISC. De altfel, protestele zilnice sunt organizare doar în anumite orașe, nu au loc în toată țară în același moment. Spre exemplu, pentru vineri - 5 mai, acțiuni sindicale sunt anunțate doar în Teleorman, la Direcția Regională Antifraudă Fiscală Alexandria.

Dacă dinspre protestatari lucrurile par clare, nu la fel stau și dinspre Guvern. Se știe doar că Ministerul Finanțelor lucrează la un plan ce ar trebui prezentat în scurt timp.

„Digitalizarea poate fi o soluție importantă”

Am cerut un punct de vedere purtătorului de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, referitor la soluțiile pe care le are în vedere Executivul pentru a rezolva noua criză din Finanțe.

Termene.ro: În momentul de față aveți în plină desfășurare un protest al salariaților de la ANAF care reclamă, printre altele, faptul că sunt mult prea puțini angajați pentru a putea colecta mai bine, faptul că au dotări foarte proaste în ceea ce privește departamentul IT și o întreagă serie de alte probleme care nu sunt de natură strict salarială. Care ar fi soluția pe care o vedeți pentru a detensiona această problemă?

Dan Cărbunaru: Măsurile pe care guvernul le are în vedere pentru a ține sub control cheltuielile bugetare, pentru a le reduce, așa cum s-a întâmplat, vă reamintesc și anul trecut se vor regăsi într-un plan de măsuri la care Ministerul de Finanțe lucrează, care va fi prezentat coaliției și ulterior urmează să ajungă, cel mai probabil săptămâna viitoare la guvern pentru a fi luată o decizie în acest sens. Deci, n-aș vrea să comentez acum pe marginea unui document care nu este încă în forma sa finalizată.

În privința nevoii de a colecta la buget și legat de nevoia de a aduce cât mai aproape măcar de media europeană, acest nivel de colectare din România, aceasta este o chestiune care e cunoscută la nivel public. Guvernul, bineînțeles că este conștient de această nevoie ca ANAF să își îmbunătățească nivelul de performanță.

Acest lucru depinde și de eficiența echipei care lucrează acolo, dar depinde și de nivelul de digitalizare și aceasta poate fi o soluție importantă, ca prin digitalizare să poată fi urmărite mai eficient aceste venituri și ele să poată ulterior să genereze taxe și impozite cât mai aproape de măcar media europeană.

Deci, desigur, în paralel cu acest plan de măsuri care urmează, cel mai probabil săptămâna viitoare să fie prezentat public, să fie asumat la nivelul guvernului rămâne nevoia ca ANAF să își îmbunătățească nivelul de colectare, atât prin organizarea activităților propriilor angajați, cât și prin ridicarea nivelului de digitalizare.

De altminteri, reamintesc, digitalizarea, atât la nivelul statului, cât și la nivelul general al societății este un obiectiv important pentru România. Mai mult de un sfert din fondurile din Planul Național de Redresare și Reziliență sunt destinate digitalizării. Ca atare, în perioada următoare și prin aceste finanțări și prin aceste programe de reformă ne așteptăm ca și funcționarea statului român, în general, de ce nu și ANAF, în mod particular, în acest context, în care discutăm despre creșterea gradului de colectare, să poată face pași înainte din această perspectivă.

Termene.ro: Se ia în calcul creșterea numărului de angajați în cadrul ANAF, cum solicită ei, presupunând că ar fi mult prea puțini față de necesar?

Dan Cărbunaru: Nu am acest nivel de detaliu în acest moment, dar pot să vă asigur că guvernul privește cu mare seriozitate și cu mare atenție nevoia ca ANAF să poată performa. Cel puțin să își apropie nivelul de colectare de media europeană.

Termene.ro: E un termen asumat de ministrul finanțelor săptămâna viitoare sau e, așa, un termen vag?

Dan Cărbunaru: Pe de o parte, există această procedură anunțată public chiar și de către premier, în privința pașilor necesari. Practic, Ministerul de Finanțe colectează propuneri sau întocmește un plan de măsuri care să fie circumscris acestei nevoi de a coborî nivelul de cheltuieli bugetare. Acest plan de măsuri să fie discutat, așa cum este și firesc, în interiorul coaliției de guvernare, urmând ca forma finală asumată la nivelul coaliției să ajungă în guvern pentru a putea formaliza acest plan de măsură.

Termene.ro: Dar nu e un termen asumat.

Dan Cărbunaru: Din datele pe care le am, la începutul săptămânii viitoare ar trebui ca Ministerul de Finanțe să prezinte deja acest plan, iar după ce e analizat în Coaliție să intre pe agenda Executivului.

Ce solicită greviștii

Printr-un comunicat de presă transmis de Sindicatul Național Finanțe Publice SindFISC, protestatarii atrag atenția la următoarele deficiențe:

- Finanțarea defectuasă a activității profesionale, sănătății și securității la locul de muncă;

- Discrepanțele salariale existente în instituții (prag de până la 25% doar la salariul de bază, la care se adaugă și sporuri specifice, în condiții similare de muncă și pregătire/specializare);

- Condițiile de lucru inadecvate, pe alocuri sub standardele de decență;

- Impunerea de obiective instituționale unui personal subdimensionat (locații deservite de doar 4-5 persoane);

- Îngrijorări cu privire la neimplicarea angajatorilor/ordonatorului principal de credite în susținerea finanțiștilor pentru o poziționare corectă în noua lege a salarizării, lipsa dialogului social cu privire la acest subiect;

- Lipsa deciziei politice de a se demara elaborarea unui Statut al finanțistului, similar cu al altor categorii de funcționari care desfășoară activități specifice, precum activitatea desfășurată de angajații sistemului instituțional al Ministerului Finanțelor;

- Pregătirea profesională continuă este deficitară;

- Necorelarea fișelor de post cu realitățile activității desfășurate;

- Sisteme informatice și structuri IT, greoaie, uzate moral;

- Necorelări salariale în concordanță cu actualele restricții/incompatibilități și răspunderi suplimentare pentru diferite categorii de finanțiști (cu referire la proiectul de act normativ ce privește responsabilizarea suplimentară a inspectorilor fiscali și imputarea cheltuielilor de judecată acestora în solidar cu instituția);

„O finanțare corectă a activității finanțiștilor care să ducă la o colectare spre 37% din PIB, înseamnă digitalizare, sisteme de management moderne, respect, susținerea și formarea profesională continuă a finanțiștilor, îmbunătățirea comunicării instituționale cu contribuabilii, salarizare adecvată în concordanță cu complexitatea muncii, a riscurilor suplimentare asumate. Efectul de multiplicare produs de aceste măsuri este, în opinia Sindicatului Național Finanțe Publice SindFISC, pentru guvernanți, soluția de a avea la dispoziție resurse bugetare sustenabile pentru finanțarea corectă, atât a mediului privat cât și bugetar”, susține Nicolae - Liviu Toader, președintele SindFISC.

Calendarul protestelor

Ca prim pas în acțiunile sindicale, finanțiștii au anunțat că în perioada următoare vor picheta sediile sistemului instituțional al Ministerului Finanțelor (MF) și Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) din București și din țară, după următorul program:

1.Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili - joi 04.05.2023, orele 13,00

2.Direcția Regională Antifraudă Fiscală Alexandria - vineri 05.05.2023, orele 14,00

3.Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - luni 08.05.2023, orele 14,00

4.Direcția Regională Antifraudă Fiscală Sibiu - marți 09.05.2023, orele 17,00

5.Direcția Regională Antifraudă Fiscală Deva - miercuri 10.05.2023, orele 17,00

6.Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timisoara - joi 11.05.2023 orele 13,00

7.Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova -luni 15.05.2023 orele 13,00

8.Direcția Regională Antifraudă Fiscală Constanța, marți 16.05.2023, orele 17,00

9.Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, miercuri 17.05.2023, orele 13,00

10.Ministerul Finanțelor/Agenția Națională de Administrare Fiscală, joi 18.05.2023, orele 13,00.

Termene.ro este o sursă de referință pentru analize economice și conținut de business, nu un generator de trafic de clickbait. Misiunea noastră este să furnizăm informație relevantă, riguroasă și ușor de înțeles, bazată pe date concrete și susținută de expertiză profesională. Ne adresăm profesioniștilor care au nevoie de acuratețe pentru a lua decizii corecte.

Află aici mai multe despre politica editorială a Termene Business Hub.
Top 50 companii din Covasna. De la Domo și Producție Zarah Moden la Fabrica de Lapte Brașov și HS Timber Reci. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Pierderile crescătorilor de ovine și caprine au depășit profiturile în ultimii doi ani la nivel de sector. Cel mai bun an a fost 2017. Analiză 2008-2025. GRAFICE
Călin Ile, Premier Hospitality și Horwath HTL România: 70-80% din stocul de hoteluri și de atracții turistice din România vine din comunism. Există oportunități de investiții
Top 50 companii din Ilfov. De la Porsche și Philip Morris la Dr. Max, Rewe și Altex. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Top 50 companii din Bistrița-Năsăud. De la Dan Steel și Gomar la Frasinul și Dimex 2000. Leoni, TeraPlast și Rombat rămân constante. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Profituri în Arad: Smart Diesel, Coficab și Astra Vagoane Călători sunt companiile cu cele mai mari profituri din județ
Afacerile centrelor de fitness au crescut de 15 ori în 17 ani, dar piața merge mai mult în pierdere, cu un record negativ în 2025. Analiză 2008-2025. GRAFICE
Expert contabil: Firmele care nu depun bilanțul până la 31 octombrie 2026 riscă inactivitate fiscală. Condițiile s-au înăsprit
Top 50 companii din Arad. De la Takata și Astral Impex la Joyson Safety Systems și Smart Management Invest. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Surpriză în Vaslui: un transportator de mărfuri înființat în 2025 are profituri mai mari decât majoritatea companiilor din județ
Afaceri record de 7,3 mld. lei pentru producătorii de medicamente în 2025. Cel mai bun an pentru profituri a fost 2024. Analiză 2008-2025. GRAFICE
Top 50 companii din Vaslui. De la Rulmenți, Mopan și Mândra la Vanbet, Safir și Kredianis. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Surpriză în Bacău. Producătorul gecilor Moncler a depășit Agricola Internațional și a ajuns al treilea angajator din județ în 2025
Piața de call center a crescut de 18 ori în 17 ani, până la 3,7 mld. lei. Numărul de angajați a crescut de 6 ori. Analiză 2008-2025. GRAFICE
Top 50 companii din Mehedinți. De la Meva și Combinatul de Apă Grea la Trustul de Construcții și Combinatul de Celuloză și Hârtie. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Afacerile unităților silvice au scăzut cu 21,5% în 2025, după doi ani atipici
Business în Dâmbovița. Profiturile au crescut mai repede decât afacerile în perioada 2008-2025. Cele mai populare activități sunt transporturile, construcțiile și comerțul. GRAFICE
Salariul minim din România: triplare în 10 ani, dar tot printre cele mai mici din UE
Top 50 companii din Dâmbovița. De la COS, Avicola Crevedia și Agricantus la Sun Garden, Rombeer Crîngașu si IDV. Beko/Arctic, singura constantă. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Cei mai mari angajatori din Cluj: Endava depășește De'Longhi și Emerson și trece pe locul doi. Electrica rămâne pe primul loc
Cei mai mari angajatori din Iași: Amazon, Phinia Delphi, Antibiotice și mai multe companii publice
Profituri și afaceri record pentru crescătorii de animale în 2025. Producătorii de pui și de ouă domină sectorul. Analiză 2008-2025. GRAFICE
Restaurantele românești Mesopotamia și Fryday au profituri mai mari decât majoritatea firmelor din județul Suceava
Piața locuințelor noi, la al doilea an consecutiv de scădere. -12,5% în 2025 față de 2019. GRAFICE
Fotbalul românesc a descoperit concordatul preventiv: UTA Arad, FCU Craiova și Oțelul Galați, în procedură, după ce Poli Iași și Petrolul Ploiești au ratat-o și au ajuns în insolvență
Marile companii de la BVB sunt cu 50% mai scumpe decât acum un an, dar nu toate scumpirile înseamnă același lucru | GRAFICE
De trei ori mai multe concordate preventive în 2026: instrumentul de prevenție pentru firme prinde viteză, dar rămâne excepția | GRAFICE
Surpriză în Harghita: Un operator de toalete mobile a avut profituri mai mari decât majoritatea companiilor din județ în 2025
Record pentru piața de curierat. Afaceri de 9 mld. lei în 2025, dar profitul continuă să scadă. Urmează schimbări în clasament? Analiză 2008-2025. GRAFICE
Firmele de pompe funebre, afaceri record de peste 545 mil. lei în 2025. Profitul și-a reluat creșterea. Analiza pieței de servicii funerare în perioada 2008-2025. GRAFICE
Industria auto românească pierde 1.200 de angajați în fiecare lună
Top 50 companii din Harghita. 7 din 10 companii au rămas la vârful clasamentului în perioada 2008-2025. Romaqua, M. Tabac și Amigo & Intercost, cei mai mari jucători. TIMELINE
Top 50 companii din Caraș-Severin. De la TMK Reșița și C+C la SE Bordnetze și TMD Friction. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Cine vine după coroana Autonom? Piața de închirieri și leasing auto, la un nivel record de 5,6 mld. lei în 2025. Profiturile au intrat pe o pantă descendentă în ultimii ani. ANALIZĂ 2008-2025
Zece ani de scumpiri imobiliare. Cum au evoluat prețurile apartamentelor în șase mari orașe din România | Grafice
Swiss Capital și TradeVille au făcut trei sferturi din profiturile brokerilor independenți de la BVB în T1/2026. Patru case au ieșit pe pierdere | GRAFICE
Top 20 companii care au trecut pe profit în 2025: Rompetrol, Metro, Auchan, Electrica, Beko sau Mercedes-Benz
Cum a crescut salariul minim de la 1.450 de lei la 4.325 de lei în 10 ani?
Top 20 companii care au trecut pe pierdere în 2025: Carrefour, Selgros, UiPath, Sameday, Alro sau CFR Călători
Cele mai mari companii care nu au depus încă bilanțul pe 2025: Rafinăria Lukoil, proprietarul Zara și Bershka, șantierul naval din Tulcea sau BMW
Top 50 companii din Gorj. De la Artego, Avi Instant și Uzina Mecanică Rovinari la CE Oltenia, TMG Guard și Macofil. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Ion Sturza: BlackRock a vrut să cumpere Rompetrol, dar oferta KazMunayGas a fost de 5-6 ori mai mare | A fost odată în business
A crescut sau a stagnat de fapt producția de mobilă în perioada 2008-2025 în raport cu inflația? Mai mult de o treime din angajați au dispărut în ultimii 17 ani. ANALIZĂ
Top 50 companii din Sălaj. De la Aplast, Inserco și Simex la Avril și Aenova. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. Silcotub, singura constantă. TIMELINE
De 12 ori în 17 ani. Producția de hrană pentru animale de companie crește, dar nu ține pasul cu cererea. Trei producători reprezintă 87% din sectorul de 123 mil. euro. Analiză 2008-2025
Top 50 companii din Tulcea. De la STX, Elmet Com și Deltacons la Vard, Mini-Farm și Waldevar. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
De la obligațiuni la acțiuni: Bursa de la București și-a schimbat radical motorul de creștere în 2026 față de 2025 | GRAFICE
Producția de înghețată, un alt sector care s-a topit? Afacerile cumulate ale producătorilor au scăzut în raport cu inflația în perioada 2008-2024, dar lipsesc datele liderului de piață
Top 50 companii din Vâlcea. De la Oltchim, Damila și CET Govora la Faurecia, Vel Pitar și Avicarvil. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
ANAF lansează două aplicații pentru verificarea automată a raportărilor SAF-T
Șase jucători controlează peste 70% din producția de lacuri și vopsele. Sectorul a crescut mai lent decât inflația, dar profiturile au crescut puternic. Analiză 2008-2024. GRAFICE
TVA de 11% pentru prima locuință cumpărată de tinerii sub 35 de ani, propusă în Senat
Top 50 companii din Botoșani. De la Danilux, Pita și Rolana Tex la Electroalfa, Vestra și Cornell’s Floor. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
Industria hârtiei și cartonului, un sector de 10 mld. lei în care pierderile s-au triplat în doi ani. Analiză sectorială pe 17 ani. GRAFICE
Top 50 companii din Vrancea. De la Metale, Vincon și Zanfir la Annabella, Paco și Uvertura Com. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
Interviu cu Marieke Blom, economista-șefă ING Group: România poate face Europa mult mai puternică doar prin recuperarea decalajelor. Nu profitați de toate avantajele
Top 50 companii din Satu Mare. De la Unicarm, Dan Steel și Sam Mills la ZES Zollner, Promat Comimpex și Unicarm Supermarket. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
Paradoxul pensiilor private sub umbra unui război: Record de încasări la Pilonul 3, scădere istorică a activelor la Pilonul 2
Surpriză în Argeș: Anca Vlad a făcut profituri mai mari cu Fildas Trading decât Renault cu Dacia
Profituri în Maramureș: Compania de amanet și schimb valutar Bertus este pe primul loc, cu un profit mai mare cu 150% față de producătorul de mobilă Aramis
Cine face bani la pompă? Profiturile benzinăriilor au crescut accelerat până în 2023, dar au scăzut brusc în 2024. Analiză sectorială pe 17 ani | Big Read
Cele mai mari companii care au depus bilanțul pe 2025. Actualizare 20 august
Top 50 companii din Argeș. De la Pic și Conarg la Horse, Lear și Karcher. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. Dacia și Catena, singurele constante. TIMELINE
Chipsuri, conserve, salate și nuci. Profiturile procesatorilor de fructe și legume au crescut cu 660% în perioada 2008-2024. Sectorul crește constant | Big Read
Iași în date. Profiturile companiilor din județ au crescut cu 670% în perioada 2008-2024. Dezvoltarea software și ingineria sunt printre cele mai populare activități din Iași
Top 50 companii din Maramureș. De la Italsofa, Unio și Moeller la Aramis, Universal Alloy și Eaton. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
Acvacultura și pescuitul, un sector de 580 mil. lei în care profiturile au intrat la apă. Liderul pieței este în concordat preventiv. Analiză 2008-2024 | Big Read
Timiș în date. Profiturile companiilor din județ au crescut cu aproape 380% în perioada 2008-2024. Timișul găzduiește cele mai multe companii mari după București-Ilfov și Cluj
Top 50 companii din Buzău. De la Romet și Relad la Getica 95, Voestalpine și Global Cash & Carry. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
Afaceri cu păduri. Suedezii din familia IKEA, singurii străini din top 20, într-o piață dominată de capital românesc. Analiza sectorului forestier 2008-2024 | GRAFICE | Big Read
Wargha Enayati: Vrem să răspândim conceptul de concierge doctor pe plan național, în următorii cinci ani | A fost odată în business
SIM, Lacto Prod și Monor, singurele companii românești din topul producătorilor de lactate. Profiturile au crescut, numărul de angajați a scăzut. Francezii, nemții și grecii conduc piața. Analiză 2008-2024
Covrigăriile câștigă teren. Profiturile din producția de panificație și patiserie au crescut de 10,7 ori în perioada 2008-2024. Luca și Petru, în top 3 angajatori. Lidas, în concordat preventiv
Profiturile industriei produselor din carne au crescut de opt ori în perioada 2008-2024, în timp ce afacerile s-au triplat | GRAFICE | Big Read
Profiturile din transporturile rutiere de mărfuri au crescut de 12 ori în perioada 2008-2024, în timp ce afacerile au crescut de 7 ori. Cel mai bun an a fost 2022 | GRAFICE | Big Read
Marius și Dan Ștefan, Autonom: Mândria noastră cea mai mare este că am construit un sistem în care colegii noștri învață | A fost odată în business