Laura Mihai, consultant finanțări corporate: Nu cred într-un regres brusc al companiilor. Dezechilibrele se acumulează în timp | Cu cifrele pe masă

Scris de
Tibi Oprea
Laura Mihai, consultant finanțări corporate: Nu cred într-un regres brusc al companiilor. Dezechilibrele se acumulează în timp | Cu cifrele pe masă
Succesul pe termen lung al unei afaceri depinde mai degrabă de soliditatea strategiei interne decât de fluctuațiile pieței, în contextul în care vulnerabilitățile financiare se manifestă de cele mai multe ori gradual.

Laura Mihai, consultant independent în finanțări corporate și fost executiv într-o bancă românească de top, subliniază importanța instrumentelor de predictibilitate financiară în perioadele economice mai dificile.

„Cred că un red flag este dat de modelul de business și nu neapărat de sector. Eu nu cred într-un regres brusc al companiilor. Dezechilibrele se acumulează în timp.
Când există creștere economică și lichiditate, este ușor să mergi mai departe, însă când consumul se restrânge și costul creditului crește, modelul de business trebuie să fie unul solid.
Instrumentele de predictibilitate financiară sunt un must-have în aceste momente”, a spus Laura Mihai în emisiunea „Cu cifrele pe masă”.

Deși rata creditelor neperformante a urmat o traiectorie descendentă în ultimii ani, ușoara creștere înregistrată în 2025 duce la o prudență sporită și poate semnala o deteriorare a perspectivelor de creditare.

În acest context, dialogul intens și frecvent cu băncile, mai ales pentru companiile mijlocii și mari, poate transforma relația bancă-antreprenor într-un avantaj competitiv, prevenind blocajele ce pot apărea pe parcursul derulării creditului.

„Neconcordanțele dintre bancheri și antreprenori apar adesea la nivelul condițiilor contractuale. Relația bancă-client nu se termină la semnarea contractului, ci la rambursarea integrală a creditului.‍
Până atunci, antreprenorul trebuie să trateze banca cu transparență și să comunice din timp problemele structurale de lichiditate sau intenția de îndatorare suplimentară”, a explicat Laura Mihai.

Alte declarații:

Lichiditate record

Sistemul bancar înregistrează un excedent de lichiditate, însă lucrul acesta nu este neapărat un element cu caracter de noutate. Lichiditate în sistemul bancar a fost și în anul 2023 și în anul 2024, chiar și în a doua jumătate a anului 2025, după o perioadă ceva mai tensionată de început.
Excedent de lichiditate în sistemul bancar pe fondul precauției | sursa: BNR, Laura Mihai
Sunt însă alte elemente care ne atrag atenția, cum este și această tendință de economisire la nivelul segmentului antreprenorial. Aș pune-o în special pe seama contextului macroeconomic, care pune antreprenorii și toată zona clientelei persoane juridice – fie că vorbim de corporații sau de segmentul de IMM-uri – într-o situație de „wait and see”.
Aș spune că proiectele investiționale au fost amânate sau temporizate, motiv pentru care lichiditatea s-a mutat în depozite. Toate aceste sume care ar fi trebuit să servească fie sursă proprie în realizarea proiectelor investiționale, fie ca un aport la creditul bancar care urma să fie accesat, s-au mutat în aceste depozite.

Creditare prudentă

Nu aș spune neapărat că băncile preferă plasamentele mai sigure. Este evident un moment de recalibrare la nivelul băncilor care își ajustează profilele de risc. Se vede o tendință de creștere a ratei creditelor neperformante, care este relativ modestă, dar care poate fi un semnal de deteriorare.
Rata creditelor neperformante a scăzut în ultimii ani și a crescut ușor în 2025 | sursa: BNR, Laura Mihai
Dacă aceasta este situația la nivelul pieței, pe un anumit segment al clientelei, cum sunt IMM-urile, rata creditelor neperformante este aproape dublă. În acest context, băncile își ajustează profilul de risc, se orientează temporar către plasamente mai sigure și devin mai selective.
Orientarea nu mai este neapărat pe cum îți crește cifra de afaceri, ci pe ce plus valoare aduci în companie și unde sunt marjele de rentabilitate, astfel încât business-ul să fie sustenabil.
Trebuie să fim mai structurați și mai puțin conjuncturali. Acea creștere pe care ne-a oferit-o creșterea economică nu mai poate fi susținută acum fără a fi probată printr-un model de business echilibrat, nu fragil.

IMM-urile în 2026

IMM-urile sunt un segment vulnerabil. Este acel segment al antreprenoriatului românesc care suferă cel mai mult în această perioadă, în primul rând pentru că s-au închis programele guvernamentale.
Toate acele programe au fost un debușeu pentru creștere, pentru îndatorare și pentru dezvoltarea unor proiecte investiționale, conducând la creșterea creditării în lei, deoarece s-au derulat în monedă națională.
Pe lângă faptul că au venit cu avantaje precum subvenționarea parțială a dobânzii sau garanții lichide, iar băncile au avut în spate garanții lichide. Normal că toate companiile românești de tip IMM s-au orientat către aceste credite care acum au intrat într-un proces de rambursare care apasă pe lichiditatea companiilor.

Bancabilitatea economiei

Nu aș spune că sunt schimbări dure de abordare, deoarece sistemul bancar nu creditează pe bază de garanții, ci pe bază de rating financiar. Atât timp cât situația financiară este echilibrată și nu există vulnerabilități care să indice dezechilibre pe termen scurt sau mediu, sistemul antreprenorial poate să beneficieze în continuare de creditare.
Totuși, trebuie să se producă o modificare de paradigmă la nivelul antreprenorilor români. Conjunctura macroeconomică a acționat ca un catalizator pentru dezechilibrele financiare, deci de acolo trebuie pornit. Trebuie să lucrăm cu instrumente de predictibilitate financiară care să ajute la luarea unor măsuri eficiente de recalibrare.
Gradul de îndatorare nu este neapărat un motiv de îngrijorare decât atunci când nu este corect calibrat pe fluxurile de numerar. De exemplu, o companie care derulează un proces investițional pe o perioadă ce depășește 12 luni se confruntă cu provocarea de a menține bugetul inițial.
De multe ori apar deviații, iar antreprenorii sunt forțați să le acopere din capitalul de lucru. Astfel, se produce un dezechilibru pe termen scurt prin mutarea capitalului către această zonă, în timp ce efectele pozitive – precum reducerea cheltuielilor operaționale – se vor vedea în P&L abia după finalizarea proiectului.

Opțiuni de finanțare

Costul în lei a crescut foarte mult în 2025, ajungând la 9%. Un antreprenor care contractează o facilitate în lei trebuie să aibă o marjă EBITDA care să depășească rata dobânzii pentru a fi sustenabil.
Costul la creditele în euro a scăzut, iar la creditele în lei a crescut anul trecut | sursa: BNR, Laura Mihai
Totuși, această migrare dinspre lei spre euro vine și din reconversii. Mulți antreprenori, în special cei care au o mitigare a riscului valutar – cum sunt exportatorii sau cei cu contracte marcate în euro – au ales să convertească facilitățile din lei în euro, încurajați de costul creditului în valută care a scăzut în 2025 până la 4%.
Creditele în lei au scăzut | sursa: BNR, Laura Mihai
Creditele în euro au crescut | sursa: BNR, Laura Mihai

Vulnerabilitate și potențial

Sectorul agroalimentar a fost vulnerabil din cauza impactului conflictului de la graniță. Intrarea unor cantități mari de cereale a scăzut prețurile, în timp ce cheltuielile cu input-urile au crescut, generând tensiuni cauzate de factori externi.
Dacă mă gândesc la sectoare care ar putea da tonul consolidării în 2026, aș menționa infrastructura, fiind un sector care beneficiază de fonduri externe, și sectorul energetic. România are de recuperat în ceea ce privește producția de energie, fiind în deficit, ceea ce atrage atenția investitorilor.

Cum arată o firmă bancabilă

Un client bancabil trebuie să aibă, teoretic, o lichiditate de 120%, însă în practică și un nivel de 90%-100% este acceptabil. Uneori, o lichiditate prea mare poate indica probleme în încasarea creanțelor, nu neapărat stabilitate.
Băncile doresc, de asemenea, o capitalizare a firmelor, nu neapărat prin creșterea capitalului social, ci prin politici de neretragere a dividendelor, astfel încât capitalurile proprii să aibă o pondere de 2%-30% în bilanț.
Evident, se urmăresc indicatorii DSCR, adică Debt Service Cover Ratio, care trebuie să fie peste 1,2, dar și indicatorul de levier, care nu ar trebui să depășească pragul de 6.
Totuși, decizia nu se ia pe baza unui singur indicator. Imaginea de ansamblu contează, coroborată cu domeniul de activitate și pregătirea echipei manageriale.

Un business rezilient în 2026

Un business rezilient este, în primul rând, unul rentabil, care generează o rată EBITDA de minimum 5% – deși în condițiile actuale ar fi de dorit spre 10% – și un profit net. Este un model de business puțin fluctuant, care nu depinde critic de un singur client sau furnizor. Reziliența vine și din predictibilitate: lucrul cu cash flow și P&L recalibrate trimestrial pentru a avea reacții rapide.
Antreprenorii nu trebuie să fie excesiv de optimiști în zona încasărilor. Un finanțator se va uita, la maturitatea liniei de credit peste 12 sau 24 de luni, la ceea ce s-a promis inițial. Este mult mai bine să fii conservator și să lucrezi cu variante alternative decât să nu atingi cifrele scontate.

Extindere sau consolidare?

Business-ul trebuie să treacă mai întâi printr-un proces de consolidare. Începi o investiție nouă când cifrele arată bine și capitalul circulant este asigurat.
Nu aș recomanda temporizarea investițiilor în retehnologizare, deoarece acestea reduc rapid cheltuielile în P&L și cresc marjele de profit.
Nu m-aș lansa acum în integrări pe orizontală sau verticală fără o analiză extrem de riguroasă. M-aș concentra pe retehnologizare și investiții în zona green, unde reducerea cheltuielilor cu utilitățile aduce o plusvaloare imediată.
Termene.ro este o sursă de referință pentru analize economice și conținut de business, nu un generator de trafic de clickbait. Misiunea noastră este să furnizăm informație relevantă, riguroasă și ușor de înțeles, bazată pe date concrete și susținută de expertiză profesională. Ne adresăm profesioniștilor care au nevoie de acuratețe pentru a lua decizii corecte.

Află aici mai multe despre politica editorială a Termene Business Hub.
Doar 10 producători de băuturi controlează 75% dintr-un sector de 20 mld. lei. Anul 2025 a adus scăderi după recordul din 2024. Analiză 2008-2025. GRAFICE
Top 50 companii din Cluj. De la Mechel și Bechtel la Delonghi și Nova. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Afaceri record pentru industria materialelor din beton, ciment și ipsos în 2025. Profiturile scad pentru al treilea an consecutiv. Analiză 2008-2025. GRAFICE
Top 50 companii din Covasna. De la Domo și Producție Zarah Moden la Fabrica de Lapte Brașov și HS Timber Reci. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Pierderile crescătorilor de ovine și caprine au depășit profiturile în ultimii doi ani la nivel de sector. Cel mai bun an a fost 2017. Analiză 2008-2025. GRAFICE
Călin Ile, Premier Hospitality și Horwath HTL România: 70-80% din stocul de hoteluri și de atracții turistice din România vine din comunism. Există oportunități de investiții
Top 50 companii din Ilfov. De la Porsche și Philip Morris la Dr. Max, Rewe și Altex. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Top 50 companii din Bistrița-Năsăud. De la Dan Steel și Gomar la Frasinul și Dimex 2000. Leoni, TeraPlast și Rombat rămân constante. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Profituri în Arad: Smart Diesel, Coficab și Astra Vagoane Călători sunt companiile cu cele mai mari profituri din județ
Afacerile centrelor de fitness au crescut de 15 ori în 17 ani, dar piața merge mai mult în pierdere, cu un record negativ în 2025. Analiză 2008-2025. GRAFICE
Expert contabil: Firmele care nu depun bilanțul până la 31 octombrie 2026 riscă inactivitate fiscală. Condițiile s-au înăsprit
Top 50 companii din Arad. De la Takata și Astral Impex la Joyson Safety Systems și Smart Management Invest. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Surpriză în Vaslui: un transportator de mărfuri înființat în 2025 are profituri mai mari decât majoritatea companiilor din județ
Afaceri record de 7,3 mld. lei pentru producătorii de medicamente în 2025. Cel mai bun an pentru profituri a fost 2024. Analiză 2008-2025. GRAFICE
Top 50 companii din Vaslui. De la Rulmenți, Mopan și Mândra la Vanbet, Safir și Kredianis. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Surpriză în Bacău. Producătorul gecilor Moncler a depășit Agricola Internațional și a ajuns al treilea angajator din județ în 2025
Piața de call center a crescut de 18 ori în 17 ani, până la 3,7 mld. lei. Numărul de angajați a crescut de 6 ori. Analiză 2008-2025. GRAFICE
Top 50 companii din Mehedinți. De la Meva și Combinatul de Apă Grea la Trustul de Construcții și Combinatul de Celuloză și Hârtie. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Afacerile unităților silvice au scăzut cu 21,5% în 2025, după doi ani atipici
Business în Dâmbovița. Profiturile au crescut mai repede decât afacerile în perioada 2008-2025. Cele mai populare activități sunt transporturile, construcțiile și comerțul. GRAFICE
Salariul minim din România: triplare în 10 ani, dar tot printre cele mai mici din UE
Top 50 companii din Dâmbovița. De la COS, Avicola Crevedia și Agricantus la Sun Garden, Rombeer Crîngașu si IDV. Beko/Arctic, singura constantă. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Cei mai mari angajatori din Cluj: Endava depășește De'Longhi și Emerson și trece pe locul doi. Electrica rămâne pe primul loc
Cei mai mari angajatori din Iași: Amazon, Phinia Delphi, Antibiotice și mai multe companii publice
Profituri și afaceri record pentru crescătorii de animale în 2025. Producătorii de pui și de ouă domină sectorul. Analiză 2008-2025. GRAFICE
Restaurantele românești Mesopotamia și Fryday au profituri mai mari decât majoritatea firmelor din județul Suceava
Piața locuințelor noi, la al doilea an consecutiv de scădere. -12,5% în 2025 față de 2019. GRAFICE
Fotbalul românesc a descoperit concordatul preventiv: UTA Arad, FCU Craiova și Oțelul Galați, în procedură, după ce Poli Iași și Petrolul Ploiești au ratat-o și au ajuns în insolvență
Marile companii de la BVB sunt cu 50% mai scumpe decât acum un an, dar nu toate scumpirile înseamnă același lucru | GRAFICE
De trei ori mai multe concordate preventive în 2026: instrumentul de prevenție pentru firme prinde viteză, dar rămâne excepția | GRAFICE
Surpriză în Harghita: Un operator de toalete mobile a avut profituri mai mari decât majoritatea companiilor din județ în 2025
Record pentru piața de curierat. Afaceri de 9 mld. lei în 2025, dar profitul continuă să scadă. Urmează schimbări în clasament? Analiză 2008-2025. GRAFICE
Firmele de pompe funebre, afaceri record de peste 545 mil. lei în 2025. Profitul și-a reluat creșterea. Analiza pieței de servicii funerare în perioada 2008-2025. GRAFICE
Industria auto românească pierde 1.200 de angajați în fiecare lună
Top 50 companii din Harghita. 7 din 10 companii au rămas la vârful clasamentului în perioada 2008-2025. Romaqua, M. Tabac și Amigo & Intercost, cei mai mari jucători. TIMELINE
Top 50 companii din Caraș-Severin. De la TMK Reșița și C+C la SE Bordnetze și TMD Friction. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Cine vine după coroana Autonom? Piața de închirieri și leasing auto, la un nivel record de 5,6 mld. lei în 2025. Profiturile au intrat pe o pantă descendentă în ultimii ani. ANALIZĂ 2008-2025
Zece ani de scumpiri imobiliare. Cum au evoluat prețurile apartamentelor în șase mari orașe din România | Grafice
Swiss Capital și TradeVille au făcut trei sferturi din profiturile brokerilor independenți de la BVB în T1/2026. Patru case au ieșit pe pierdere | GRAFICE
Top 20 companii care au trecut pe profit în 2025: Rompetrol, Metro, Auchan, Electrica, Beko sau Mercedes-Benz
Cum a crescut salariul minim de la 1.450 de lei la 4.325 de lei în 10 ani?
Top 20 companii care au trecut pe pierdere în 2025: Carrefour, Selgros, UiPath, Sameday, Alro sau CFR Călători
Cele mai mari companii care nu au depus încă bilanțul pe 2025: Rafinăria Lukoil, proprietarul Zara și Bershka, șantierul naval din Tulcea sau BMW
Top 50 companii din Gorj. De la Artego, Avi Instant și Uzina Mecanică Rovinari la CE Oltenia, TMG Guard și Macofil. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Ion Sturza: BlackRock a vrut să cumpere Rompetrol, dar oferta KazMunayGas a fost de 5-6 ori mai mare | A fost odată în business
A crescut sau a stagnat de fapt producția de mobilă în perioada 2008-2025 în raport cu inflația? Mai mult de o treime din angajați au dispărut în ultimii 17 ani. ANALIZĂ
Top 50 companii din Sălaj. De la Aplast, Inserco și Simex la Avril și Aenova. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. Silcotub, singura constantă. TIMELINE
De 12 ori în 17 ani. Producția de hrană pentru animale de companie crește, dar nu ține pasul cu cererea. Trei producători reprezintă 87% din sectorul de 123 mil. euro. Analiză 2008-2025
Top 50 companii din Tulcea. De la STX, Elmet Com și Deltacons la Vard, Mini-Farm și Waldevar. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
De la obligațiuni la acțiuni: Bursa de la București și-a schimbat radical motorul de creștere în 2026 față de 2025 | GRAFICE
Producția de înghețată, un alt sector care s-a topit? Afacerile cumulate ale producătorilor au scăzut în raport cu inflația în perioada 2008-2024, dar lipsesc datele liderului de piață
Top 50 companii din Vâlcea. De la Oltchim, Damila și CET Govora la Faurecia, Vel Pitar și Avicarvil. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
ANAF lansează două aplicații pentru verificarea automată a raportărilor SAF-T
Șase jucători controlează peste 70% din producția de lacuri și vopsele. Sectorul a crescut mai lent decât inflația, dar profiturile au crescut puternic. Analiză 2008-2024. GRAFICE
TVA de 11% pentru prima locuință cumpărată de tinerii sub 35 de ani, propusă în Senat
Top 50 companii din Botoșani. De la Danilux, Pita și Rolana Tex la Electroalfa, Vestra și Cornell’s Floor. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
Industria hârtiei și cartonului, un sector de 10 mld. lei în care pierderile s-au triplat în doi ani. Analiză sectorială pe 17 ani. GRAFICE
Top 50 companii din Vrancea. De la Metale, Vincon și Zanfir la Annabella, Paco și Uvertura Com. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
Interviu cu Marieke Blom, economista-șefă ING Group: România poate face Europa mult mai puternică doar prin recuperarea decalajelor. Nu profitați de toate avantajele
Top 50 companii din Satu Mare. De la Unicarm, Dan Steel și Sam Mills la ZES Zollner, Promat Comimpex și Unicarm Supermarket. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
Paradoxul pensiilor private sub umbra unui război: Record de încasări la Pilonul 3, scădere istorică a activelor la Pilonul 2
Surpriză în Argeș: Anca Vlad a făcut profituri mai mari cu Fildas Trading decât Renault cu Dacia
Profituri în Maramureș: Compania de amanet și schimb valutar Bertus este pe primul loc, cu un profit mai mare cu 150% față de producătorul de mobilă Aramis
Cine face bani la pompă? Profiturile benzinăriilor au crescut accelerat până în 2023, dar au scăzut brusc în 2024. Analiză sectorială pe 17 ani | Big Read
Cele mai mari companii care au depus bilanțul pe 2025. Actualizare 20 august
Top 50 companii din Argeș. De la Pic și Conarg la Horse, Lear și Karcher. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. Dacia și Catena, singurele constante. TIMELINE
Chipsuri, conserve, salate și nuci. Profiturile procesatorilor de fructe și legume au crescut cu 660% în perioada 2008-2024. Sectorul crește constant | Big Read
Iași în date. Profiturile companiilor din județ au crescut cu 670% în perioada 2008-2024. Dezvoltarea software și ingineria sunt printre cele mai populare activități din Iași
Top 50 companii din Maramureș. De la Italsofa, Unio și Moeller la Aramis, Universal Alloy și Eaton. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
Acvacultura și pescuitul, un sector de 580 mil. lei în care profiturile au intrat la apă. Liderul pieței este în concordat preventiv. Analiză 2008-2024 | Big Read
Timiș în date. Profiturile companiilor din județ au crescut cu aproape 380% în perioada 2008-2024. Timișul găzduiește cele mai multe companii mari după București-Ilfov și Cluj
Top 50 companii din Buzău. De la Romet și Relad la Getica 95, Voestalpine și Global Cash & Carry. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
Afaceri cu păduri. Suedezii din familia IKEA, singurii străini din top 20, într-o piață dominată de capital românesc. Analiza sectorului forestier 2008-2024 | GRAFICE | Big Read
Wargha Enayati: Vrem să răspândim conceptul de concierge doctor pe plan național, în următorii cinci ani | A fost odată în business
SIM, Lacto Prod și Monor, singurele companii românești din topul producătorilor de lactate. Profiturile au crescut, numărul de angajați a scăzut. Francezii, nemții și grecii conduc piața. Analiză 2008-2024
Covrigăriile câștigă teren. Profiturile din producția de panificație și patiserie au crescut de 10,7 ori în perioada 2008-2024. Luca și Petru, în top 3 angajatori. Lidas, în concordat preventiv
Profiturile industriei produselor din carne au crescut de opt ori în perioada 2008-2024, în timp ce afacerile s-au triplat | GRAFICE | Big Read
Profiturile din transporturile rutiere de mărfuri au crescut de 12 ori în perioada 2008-2024, în timp ce afacerile au crescut de 7 ori. Cel mai bun an a fost 2022 | GRAFICE | Big Read
Marius și Dan Ștefan, Autonom: Mândria noastră cea mai mare este că am construit un sistem în care colegii noștri învață | A fost odată în business